HomeEconomic
LONDRA, (astazi, 10:56)Bursele europene au crescut în deschiderea sedintei de joi, temerile privind criza datoriilor de stat din zona euro fiind calmate pentru moment de comentariile directorului general al Societe Generale, Frederic Oudea, si de eforturile Frantei de a reduce deficitul bugetar.
Bursele europene au crescut în deschiderea sedintei de joi, într-o sedinta calma (Imagine: Mediafax Foto/AFP)Indicele european de referinta FTSEurofirst 300 a urcat cu 2,3% pâna la ora 7:02 GMT (10:02 ora României), dupa ce a cazut miercuri cu 4%, la minimul ultimilor doi ani.
Indicele blue chip din zone euro, Euro STOXX 50, a urcat totodata cu 2,9%.
Actiunile Societe Generale au urcat cu 6%, revenind dupa ce s-au prabusit miercuri cu 15%.
Directorul general al bancii, Frederic Oudea, a dezmintit miercuri seara zvonurile privind presupuse probleme de lichiditate ale bancii, calificându-le drept "prostii".
Bursele au fost afectate miercuri de speculatiile privind o iminenta reducere a ratingului Frantei, extinderea crizei datoriilor de stat catre bancile franceze, si o presupusa interventei guvernamentala pentru sprijinirea SocGen, care ar fi avut probleme de lichiditate.
Toate zvonurile au fost dezmintite. Cele trei mari agentii de rating au confirmat calificativul AAA al Frantei, cu perspectiva stabila, iar Societe Generale si apoi seful bancii au respins categoric ca ar avea probleme de lichiditate.
Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a cerut guvernului sa gaseasca de urgenta masuri noi de reducere a deficitului bugetar, dând asigurari ca Franta nu va devia de la obiectivele fiscale.
Unul dintre avocatii lui Nafissatou Diallo, camerista care îl acuza pe Dominique Strauss-Kahn ca a violat-o, a afirmat ca "numeroase femei" s-au plâns de comportamentul fostului director al Fondului Monetar International fata de ele. citeste tot
Barbatul care s-a urcat pe stâlp lânga Palatul Cotroceni, internat la "Obregia" si examinat de INML
Barbatul care a protestat, miercuri, timp de sapte ore pe un stâlp de lânga Palatul Cotroceni, amenintând ca se împusca în cap, a fost prezentat procurorilor, care au emis ordonanta de internare la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia", urmând sa fie examinat de medicii de la INML. citeste tot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu