vineri, 23 septembrie 2011

Jucătorii de tenis ar putea intra în grevă. Care este motivul nemulţumirilor

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Britanicul Andy Murray, care a criticat, duminica, incoerenta calendarului tenisului profesionist, a declarat, luni, ca daca ATP nu va face modificari, cei mai buni jucatori din circuitul profesionist ar putea intra în greva.

Jucatorii de tenis ar putea intra în greva. Care este motivul nemultumirilor (Imagine: Mediafax Foto)

"Exista în mod clar un risc de greva. Stiu asta, pentru ca am vorbit deja cu jucatorii, unora dintre ei nu le este frica sa faca asta. Trebuie sa speram ca nu se va ajunge acolo, însa pot spune ca jucatorii se gândesc", a declarat pentru BBC tenismanul numarul 4 mondial.

Britanicul a adaugat ca jucatorii vor relua discutiile dupa turneul Masters 1000 de la Shanghai. "Vom începe discutiile cu ATP si Federatia Internationala de Tenis pentru a vedea daca putem ajunge la un compromis. Daca nu va fi posibil acest lucru, atunci vom lua o decizie. Vrem ca unele lucruri sa se schimbe. Vrem sa se renunte la câteva turnee, pentru ca sa fie mai putine pe parcursul unui an, respectiv doua sau trei saptamâni mai putine de joc. Cred ca asa ar fi rezonabil", a spus Murray.

Saptamâna trecuta, Murray, care a contribuit cu doua victorii la simplu la revenirea Angliei în grupa I a Cupei Mondiale în fata Ungariei, a criticat dur calendarul profesionist.

Si spaniolul Rafael Nadal a evocat recent posibilitatea declansarii unei greve, calificând drept "inacceptabil" faptul ca finala turneului US Open este organizata la distanta de numai câteva zile de semifinalele Grupei Mondiale a Cupei Davis.

În replica, presedintele Federatiei Internationale de Tenis, italianul Francesco Ricci Bitti, a apreciat ca Nadal, numarul 2 mondial, si-a gresit interlocutorul, deoarece ATP "controleaza 90 la suta din calendarul competitional".


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Din Windows 8 vom putea realiza apeluri catre mobil

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


HomeRevista presei(astazi, 12:34)Revista presei  20.09.2011 12:34Din Windows 8 vom putea realiza apeluri catre mobil

Una din multele noutati pe care le va aduce urmatoarea versiune de Windows este suportul pentru apeluri catre telefoanele mobile. Evident, pentru acest lucru va fi folosita tehnologia cumparata de Microsoft odata cu Skype.

Primele indicii despre prezenta suportului pentru apeluri telefonice au aparut chiar în imaginile de prezentare de la Microsoft BUILD conference 2011, unde alaturi de alte aplicatii demonstrative am putut observa si o sectiune Missed calls, detaliind ultimele apeluri nepreluate.

Afla mai multe despre suportul pentru convorbiri GSM din Windows 8 de pe go4it.

Taguri:Windows 8 ARTICOLE PE ACEEASI TEMA Nu exista articole similare Euro este în scadere, iar randamentele obligatiunilor Italiei cresc, dupa reducerea ratingului tarii Imaginea articolului Euro este în scadere, iar randamentele obligatiunilor Italiei cresc, dupa reducerea ratingului tarii

Moneda euro se depreciaza, iar randamentele obligatiunilor de stat ale Italiei sunt în crestere dupa ce Standard & Poor's a redus ratingul tarii cu o treapta, la "A", transmite Bloomberg. citeste tot

Sicriul cu trupul neînsufletit al muzicianului a fost depus la Biserica Sf. Silvestru. Artistul va fi înmormântat miercuri la cimitirul Manastirii Cernica Imaginea articolului Sicriul cu trupul neînsufletit al muzicianului a fost depus la Biserica Sf. Silvestru. Artistul va fi înmormântat miercuri la cimitirul Manastirii Cernica

Sicriul cu trupul neînsufletit al lui Johnny Raducanu a fost depus marti, în jurul orei 11.25, la Biserica Sf. Silvestru din Bucuresti, unde persoanele apropiate pot sa-i aduca un ultim omagiu muzicianului, înainte de înmormântarea prevazuta sa aiba loc miercuri, la cimitirul Manastirii Cernica. citeste tot


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Djokovici ar putea rata turneele de la Beijing şi Shanghai

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Tenismanul sârb Novak Djokovici, numarul unu mondial, care a suferit o accidentare la spate, a declarat, pentru cotidianul Sportske Novosti, ca ar putea fi nevoit sa renunte la turneele de la Beijing si Shanghai.

"Este vorba de o ruptura partiala a unui muschi (de la spate), care necesita repaus. Este dificil de spus cât va dura aceasta pauza, dupa doar un examen. Vom stabili în urmatoarele zile despre ce este vorba. Ceea ce este sigur este sa nu-mi voi pune în pericol sanatatea pentru a participa la unul sau doua turnee", a declarat Djokovici, citat de publicatia Sportske Novosti.

Novak Djokovici a adaugat ca ar putea fi nevoit sa ia o pauza de trei pâna la sase saptamâni, astfel ca nu va putea concura la turneele de la Beijing (debuteaza pe 3 octombrie) si Shanghai (debuteaza pe 9 octombrie).

Presa internationala a anuntat, luni, ca Novak Djokovici va fi indisponibil cel putin patru saptamâni din cauza unei rupturi partiale a fibrelor musculare în zona intercostala.

Novak Djokovici a abandonat, duminica, în setul doi al meciului cu Juan Martin Del Potro, în momentul în care argentinianul conducea cu 7-6 (7/5), 3-0. Serbia a pierdut întâlnirea cu Argentina, scor 2-3.

Tenismanul sârb a câstigat în acest sezon zece turnee, înregistrând 64 de victorii.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Victor Ponta a împlinit 39 de ani: Sper că şi preşedintele o să vadă că mă maturizez. Ce urări a primit liderul PSD

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Premierul Emil Boc l-a felicitat, marti, pe liderul PSD Victor Ponta pentru ziua sa de nastere, strângându-i mâna si urându-i "La multi ani!".

Dupa ce premierul a iesit din sala de plen a Parlamentului, în urma anuntului privind suspendarea sedintei comune, s-a întâlnit pe hol cu Victor Ponta, care astepta la lift.

"La multi ani, domnule presedinte!", i-a spus Boc lui Ponta, strângându-i mâna.

Si ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, i-a transmis presedintelui PSD "La multi ani!", dupa ce a fost întrebata de ziaristi ce îi ureaza lui Victor Ponta de ziua sa.

Întrebat de jurnalisti ce-si doreste de ziua sa si ce cadouri a primit, Victor Ponta a spus: ''Îmi doresc sa fiu sanatos, sa fie sanatosi cei pe care-i iubesc si sa fac ceea ce asteapta oamenii de la mine în politica".

"Am primit urari de la colegii de partid si de la adversarii politici si sper ca si presedintele o sa vada ca, iata, ma maturizez!'', a adaugat Victor Ponta, care împlineste pe 20 septembrie 39 de ani.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Trupa Nazareth, în concert la Bucureşti pe 27 ianuarie 2012

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Nazareth, una dintre legendele rock ale anilor `70, revine în România pentru un concert ce va avea loc în 27 ianuarie 2012, la Bucuresti, potrivit unui comunicat.

Trupa Nazareth, în concert la Bucuresti pe 27 ianuarie 2012 (Imagine: www.nazarethdirect.co.uk)

Evenimentul din data de 27 ianuarie 2012 este organizat de Hard Rock Cafe în parteneriat cu Cavalleria Events si OST Cultural Events. Concertul marcheaza aniversarea a patru ani de Hard Rock Cafe la Bucuresti.

Concertul face parte din turneul international de promovare a celui mai recent album al trupei, intitulat "Big Dogz", lansat în primavara acestui an, la 40 de ani de la aparitia primului lor material discografic (Nazareth,1971).

"Big Dogz", al 22-lea material discografic al trupei, contine 11 piese noi si s-a bucurat de success în Europa, Asia si America de Sud. Balada "Love Hurts", care a facut înconjurul lumii, câstigând Discul de Platina si ocupând prima pozitie în topurile din Europa si SUA, ramâne, însa, preferata publicului, chiar si la 36 de ani de la lansare.

Trupa britanica Nazareth a fost înfiintata în decembrie 1968 în Dunfermline, Scotia, din "cenusa" unei trupe semi-profesioniste locale, The Shadettes, de solistul Dan McCafferty, chitaristul Manny Charlton (ex-Mark V si The Red Hawks), basistul Pete Agnew si bateristul Darrell Sweet.

Biletele pot fi achizitionate începând cu data de 20 septembrie din Hard Rock Cafe Bucuresti, online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro si în reteaua librariilor Adevarul, Magazinele Flanco din toata tara, în Unirea Shopping Center Parter, Sala Palatului, Magazinul Muzica, Magazinul Victoriei, Palatul National al Copiilor.

Biletele pot fi cumparate la urmatoarele preturi: categoria VIP - 400 de lei (întâlnire cu trupa, fotografie, disc semnat de catre membrii trupei), categoria I - 120 de lei (loc la mese) si categoria a II-a - 90 de lei (în picioare).


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Euro este în scădere, iar randamentele obligaţiunilor Italiei cresc, după reducerea ratingului ţării

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Moneda euro se depreciaza, iar randamentele obligatiunilor de stat ale Italiei sunt în crestere dupa ce Standard & Poor's a redus ratingul tarii cu o treapta, la "A", transmite Bloomberg.

Moneda euro a pierdut 0,2% fata de dolar si 0,3% fata de yenul japonez marti dimineata la Londra.

În acelasi timp, randamentul obligatiunilor italiene pe zece ani a urcat cu 0,09 puncte procentuale, la 5,68%.

Indicele bursier european Stoxx Europe 600 este în urcare cu 0,3% dupa ce a deschis în coborâre cu 0,6 %.

Contractele futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York indica o scadere de 0,1%, dupa ce au pierdut pâna la 1% anterior.

Randamentele titlurilor de Trezorerie SUA la doi ani au scazut cu pâna la 0,01%, la un nou minim istoric de 0,1431%.

Cotatiile marfurilor sunt în urcare, în frunte cu petrolul si grâul.

Pretul aurului evolueaza indecis, la putin sub 1.800 de dolari pe uncie, pe fondul crizei din zona euro si aprecierii dolarului.

S&P a redus ratingul Italiei de la "A+" la "A", cu perspectiva negativa, din cauza încetinirii activitatii economice si divergentelor de pe scena politica.

În continuare, Grecia va sustine o noua runda de discutii cu institutiile financiare internationale pentru a obtine urmatoarea transa din ajutorul financiar extern si a evita intrarea în default (incapacitate de plata).

În plus, Federal Reserve începe marti o sedinta de politica monetara de doua zile.

Moneda euro se tranzactioneaza la 1,3659 dolari pe unitate, respectiv 104,54 yeni.

Italia este cea de-a sasea tara din zona euro al carei rating de credit a fost redus în acest an, dupa Spania, Irlanda, Portugalia, Cipru si Grecia.

Randamentul titlurilor de Trezorerie SUA cu maturitatea la zece ani stagneaza la 1,96%, dupa ce au scazut luni cu 0,1 puncte procentuale.

Bursele asiatice au scazut marti cu 0,9%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a pierdut 1,6%.

Pretul petrolului de referinta pentru piata SUA a urcat marti cu 0,6%, la 86,19 dolari pe baril.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Academia Română va face modificările solicitate pentru cuvintele "ţigan" şi "jidan" în noul DEX

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Academia Româna va face modificarile solicitate de mai multe organizatii si institutii pentru cele doua cuvinte pe care acestea le considera jignitoare la adresa etniei rome si evreilor, într-un nou tiraj al Dictionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), a declarat pentru MEDIAFAX Marius Sala.

Marius Sala, vicepresedinte al Academiei Române si director al Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti", a mai spus ca un nou tiraj DEX va iesi "în curând" de la tipografie si va cuprinde "toate modificarile solicitate".

Agentia de Dezvoltare Comunitara "Împreuna" a transmis o scrisoare deschisa Institutului "Iorgu Iordan-Al. Rosseti" prin care îi solicita sa respecte recomandarea facuta de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) în ceea ce priveste rectificarea definitiei cuvântului "tigan" în Dictionarul Explicativ al Limbii Române, editia a II-a din 2009.

"Va solicitam sa luati masuri pentru a rectifica imediat definitia cuvântului «tigan», dupa cum urmeaza: sa consemnati caracterul peiorativ al cuvântului «tigan» atunci când acesta din urma este folosit pentru a denumi o persoana care apartine minoritatii rome si sa specificati ca folosirea acestui cuvânt nu este recomandata deoarece este considerat ofensator (discrimineaza împotriva minoritatii rome), sa consemnati caracterul peiorativ sau depreciativ pentru epitetul de la punctul 3 din definitia cuvântului «tigan», care în prezent apare: «Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele», sa definiti minoritatea nationala în dreptul cuvântului «rom», care va deveni astfel termenul de referinta (termenul principal) în locul cuvântului «tigan»", se arata în scrisoarea transmisa de Agentia "Împreuna", alaturi de alte 15 organizatii din România, directorului Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" Marius Sala si, spre înstiintare, presedintelui CNCD Csaba Ferenc Asztalos.

"Pastrarea situatiei actuale în ceea ce priveste definirea cuvântului «tigan» perpetueaza promovarea unor atitudini cu caracter profund discriminator si degradant de catre cea mai înalta institutie de cultura a statului cu rol formator. De aceea, întelegem sa urmam caile legale în fata instantelor competente, în cazul în care situatia nu va fi remediata într-un termen rezonabil", se arata în încheierea scrisorii semnate de Gelu Duminica, director executiv, Agentia pentru Dezvoltare Comunitara "Împreuna".

Solicitarea este sustinuta si de Asociatia Culturala "Amphitheatrrom", Asociatia Divers Târgu Mures, Centrul de Resurse pentru Participare Publica - CeRe, Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate Sastipen, Centrul "Step by Step" pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, ECPI - Centrul Euroregional pentru Initiative Publice, Fundatia Soros România, Guvernul României Departamentul pentru Relatii Interetnice - Marko Attila, presedinte, Institutul Intercultural Timisoara, Liga Proeuropa, Policy Center for Roma and Minorities - Valeriu Nicolae, Presedinte, Roma Education Fund Budapesta, Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din România, Urbanplan, Alina Kovacs - coordonator programe, Fundatia Soros Budapesta, Cosima Rughinis - conferentiar universitar Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala - Universitatea Bucuresti si Istvan Haller - secretar de stat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

Pe de alta parte, în 8 august, Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din România (MCA România) a solicitat Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan-Al. Rosetti", din cadrul Academiei Române, sa schimbe din Dictionarul Explicativ al Limbii Române definitia cuvântului "jidan", considerat insultator la adresa evreilor, si sa specifice clar ca este vorba de un termen peiorativ.

Potrivit scrisorii trimise atunci de Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din România, în DEX, editia din 1998, termenul "jidan" era definit ca "un cuvânt popular si peiorativ". În DEX, editia a II-a din 2009, termenul "jidan" a fost redefinit si prezentat publicului larg ca un cuvânt "familiar" care poate fi folosit în loc de cuvântul "evreu".

În raspunsul Academiei Române la aceasta scrisoare se spunea: "În editiile viitoare ale tuturor dictionarelor elaborate de Institutul de Lingvistica, sub egida Academiei, vom include indicatii care sa nu lase loc unor interpretari discriminatorii, adoptând formulari de tipul «(cu sens peiorativ, nerecomandat)». În ce priveste corectarea imediata, fara întârziere si în mod permanent a definitiei cuvântului «jidan», tot ce putem face este sa publicam o nota explicativa în media sau pe internet". Atunci, reprezentantii Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" au mai spus ca urmatoarea editie a DEX este preconizata sa apara în 2014, în conformitate cu planul de cercetare al Institutului de Lingvistica.

Totusi, Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din România a considerat ca raspunsul Academiei Române nu este multumitor. Astfel, într-o adresa transmisa ulterior Academiei Române - Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan-Al. Rosetti" si în atentia academicianului Marius Sala, MCA cerea explicarea "sensului rasist si antisemit" al termenului "jidan".

"Definirea acestui cuvânt numai ca un cuvânt cu «sens peiorativ si nerecomandat», asa cum ati propus în raspunsul dvs. catre noi, omite efectele distructive pe care cuvântul «jidan» le-a produs în vremurile în care el a fost adoptat, la nivel national si formal, ca o alta denumire, familiara, pentru «evreu». Aceasta denumire reprezenta atunci, si reprezinta astazi, negarea propriei noastre umanitati. În aceste conditii, exprimând din nou aprecierea noastra pentru raspunsul dumneavoastra prompt, va solicitam ca, în corectarea neîntârziata a definitiei cuvântului «jidan», sa tineti seama de opinia noastra, cei care în România înca suntem numiti «jidani» si care, în acest moment, si pe fondul actualei definitii a cuvântului «jidan», întâmpinam dificultati în a ne regasi si apara dreptul la demnitate în tara noastra", se mai spunea în adresa MCA România din 16 august.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Google îţi ştie adresa de e-mail, istoria web, documentele, iar acum îţi vrea şi portofelul - VIDEO

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Google va lansa un nou serviciu, care va permite efectuarea de plati doar cu ajutorul telefonului mobil si al unui dispozitiv special.

Google îti stie adresa de e-mail, istoria web, documentele, iar acum îti vrea si portofelul

"Portofelul" Google va permite efectuarea de plati prin simpla trecere a telefonului prin fata unui dispozitiv Mastercard, fara a fi nevoie de card de credit, scrie dailymail.co.uk.

Utilizatorii vor avea însa nevoie de un cod PIN, însa telefoanele care au tehnologia NFC (Near Field Communication) vor permite realizarea platii prin miscarea telefonului în fata dispozitivului de plata.

"Credem ca lansarea Portofelului Google este începutul unei noi ere a comertului", au declarat reprezentantii Google.

Pe blogul oficial al Google, inginerii proiectului, Rob von Behren si Jonathan Wall, au scris ca noua aplicatie le va permite utilizatorilor sa-si transforme telefonul în portofel.

"Veti putea stoca cardurile de credit, ofertele, cardurile de loialitate si cardurile cadou", au scris inginerii.

Compania a realizat o reclama pentru produs, cu ajutorul actorului Jason Alexander, interpretul personajului George Constanza din serialul "Seinfeld".


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

PETA vrea să lanseze un site pornografic pentru a apăra drepturile animalelor

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Organizatia People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), deloc straina de campaniile de atragere a atentiei publicului, în care apar femei goale, intentioneaza sa lanseze un site pornografic, cu scopul de a-i face pe oameni sa respecte drepturile animalelor.

PETA vrea sa lanseze un site pornografic pentru a apara drepturile animalelor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aceasta organizatie non-profit, ale carei campanii controversate au atras adeseori multe critici din partea grupurilor care militeaza pentru drepturile femeilor, spera ca noua initiativa sa creasca nivelul de constientizare în rândul populatiei asupra veganismului, printr-o combinatie de pornografie si de imagini grafice ce prezinta animale care sufera.

"Sper ca vom ajunge la un segment de public cu totul nou, iar unii dintre acesti oameni vor fi socati de imaginile grafice, pe care nu s-ar astepta sa le vada, atunci când intra pe site-ul PETA.XXX", a declarat Lindsay Rajt, directorul de campanii în cadrul PETA.

PETA a fost acuzata ca face campanii pentru drepturile animalelor cu pretul exploatarii femeilor. Un grup de pe Facebook, Real Woman Against PETA, a fost inaugurat, dupa ce PETA a platit pentru instalarea în Statele Unite a unui panou ce prezenta o femeie obeza si avea urmatorul mesaj: "Save the Whales. Lose the Blubber. Go Vegetarian" ("Salvati balenele. Renuntati la grasime. Alegeti sa deveniti vegetarieni").

Un alt grup de pe Facebook care critica PETA a ales sa poarte numele de "Vegans (and Vegetarians) Against PETA".

"PETA este extrem de necinstita", spune Jennifer Pozner, directorul executiv al grupului newyorkez Women In Media & News. "Ei s-au folosit în mod constant de sexualitate, ca strategie de marketing, pentru a atrage atentia. Însa felul în care ei au folosit sexualitatea a devenit extrem si tot mai degradant".

PETA a întocmit dosarul necesar si va lansa site-ul pornografic, dupa ce noul si controversatul domeniu .xxx va deveni activ începând din luna decembrie. În timp ce multe organizatii non-profit si corporatii încearca sa îsi protejeze numele site-urilor, pentru ca acestea sa nu fie piratate de un rauvoitor, care ar putea sa le foloseasca pe domeniul .xxx, PETA a ales sa "îmbratiseze" noul domeniu si sa îl considere drept un "nou fel de a face afaceri".

"Încercam sa folosim orice mijloc pentru a putea sa vorbim în numele animalelor", a declarat Rajt. "Am anticipat ca acest nou domeniu .xxx va fi la mare cautare si am decis imediat sa îl folosim si sa profitam de el pentru a promova mesajul nostru de protejare a animalelor, a explicat Lindsay Rajt.

Rajt a negat, totodata, faptul ca PETA ar fi fost insensibila fata de cauza femeilor în lume.

"Demonstrantii nostri, modelele noastre, cu totii au ales singuri sa participe la campaniile noastre. Nu e un lucru prea feminist sa te adresezi femeilor si sa le spui când si cum sa îsi foloseasca vocile, copurile si sa îsi faca auzite vocile", a explicat ea.

Vizitatorii site-ului PETA.xxx vor vedea initial imagini cu continut pornografic si imagini din campaniile si reclamele senzuale lansate de PETA. Aceste imagini vor fi urmate de fotografii si videoclipuri filmate sub acoperire, care prezinta acte de cruzime contra animalelor. Site-ul va contine si linkuri spre numeroase ghiduri vegetariene si vegane - ce nu folosesc produse de origine animala - dar si spre numeroase retete gastronomice.

În campaniile PETA din trecut au aparut staruri din filmele pentru adulti, precum Sasha Grey, Ron Jeremy si Jenna Jameson. În 2008, contul PETA de pe YouTube a fost temporar închis, dupa ce pe acest cont au fost postate înregistrari video cu vedete surprinse în ipostaze fierbinti sau care pozau nud.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Maxim de 4,2960 lei/euro la deschiderea sesiunii interbancare. Cotaţiile oscilează aproape de 4,29 lei/euro

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


HomeEconomicBUCURESTI, (astazi, 10:36)

Cotatiile monedei nationale oscilau aproape de 4,29 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de marti, dupa ce la deschidere au atins un maxim de 4,2960 lei/euro, dar pietele ramân tensionate din cauza divergentelor politice din Europa.

Maxim de 4,2960 lei/euro la deschiderea sesiunii interbancare. Cotatiile oscileaza aproape de 4,29 lei/euro (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)

Bancile cotau euro la 4,2950 - 4,2980 lei în debutul sedintei, în crestere fata de nivelul de luni seara, când schimburile se încheiau la 4,2920 - 4,2950 lei/euro.

Ulterior cursul a început sa coboare, iar în jurul orei 10:15 operatiunile se perfectau la 4,2860 - 4,2900 lei/euro.

Potrivit dealerilor, valutele din regiune erau stabile, dupa ce luni au pierdut pâna la 2,5% în fata euro, însa pietele ramân tensionate din cauza divergentelor politice din Europa, investitorii aratându-se dezamagiti de ministrii europeni ai Finantelor, care nu au reusit, într-o întâlnire de la sfârsitul saptamânii trecute, sa gaseasca noi solutii pentru criza datoriilor de stat.

Jucatorii vor urmari cu atentie si stirile din SUA, întrucât Federal Reserve da marti startul unei sedinte prelungite de politica monetara, care va dura doua zile, iar economistii anticipeaza ca banca centrala va încerca sa puna presiune pe dobânzile pe termen lung, pentru a accelera revenirea economica.

Banca Nationala a României (BNR) a anuntat luni un curs de referinta cu 0,82 bani mai mare, de 4,2792 lei/euro. În raport cu moneda americana, cursul BNR a crescut cu 4,2 bani, la 3,1337 lei/dolar, iar rata de schimb pentru moneda elvetiana a urcat cu 0,62 bani, la 3,5463 lei/fanc.

Dobânzile practicate marti dimineata de bancile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au coborât de la 3,73 - 4,23% la 2,5 - 3%, întrucât vineri este ultima zi a perioadei de rezerva.



Taguri:CURS , DESCHIDERE , ARTICOLE PE ACEEASI TEMA Nu exista articole similare Euro este în scadere, iar randamentele obligatiunilor Italiei cresc, dupa reducerea ratingului tarii Imaginea articolului Euro este în scadere, iar randamentele obligatiunilor Italiei cresc, dupa reducerea ratingului tarii

Moneda euro se depreciaza, iar randamentele obligatiunilor de stat ale Italiei sunt în crestere dupa ce Standard & Poor's a redus ratingul tarii cu o treapta, la "A", transmite Bloomberg. citeste tot

Sicriul cu trupul neînsufletit al muzicianului a fost depus la Biserica Sf. Silvestru. Artistul va fi înmormântat miercuri la cimitirul Manastirii Cernica Imaginea articolului Sicriul cu trupul neînsufletit al muzicianului a fost depus la Biserica Sf. Silvestru. Artistul va fi înmormântat miercuri la cimitirul Manastirii Cernica

Sicriul cu trupul neînsufletit al lui Johnny Raducanu a fost depus marti, în jurul orei 11.25, la Biserica Sf. Silvestru din Bucuresti, unde persoanele apropiate pot sa-i aduca un ultim omagiu muzicianului, înainte de înmormântarea prevazuta sa aiba loc miercuri, la cimitirul Manastirii Cernica. citeste tot


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

joi, 22 septembrie 2011

Sicriul cu trupul neînsufleţit al muzicianului a fost depus la Biserica Sf. Silvestru. Artistul va fi înmormântat miercuri la cimitirul Mănăstirii Cernica

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Sicriul cu trupul neînsufletit al lui Johnny Raducanu a fost depus marti, în jurul orei 11.25, la Biserica Sf. Silvestru din Bucuresti, unde persoanele apropiate pot sa-i aduca un ultim omagiu muzicianului, înainte de înmormântarea prevazuta sa aiba loc miercuri, la cimitirul Manastirii Cernica.

Sicriul cu trupul neînsufletit al muzicianului a fost adus la Biserica Sf. Silvestru de apropiatii acestuia. Pritre acestia se numara si Voicu Radescu, directorul Green Hours.

Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, de la ora 12.00, tot la Biserica Sf. Silvestru din Bucuresti. Dupa slujba, sicriul cu trupul neînsufletit al lui Johnny Raducanu va fi transportat la cimitirul Manastirii Cernica, unde muzicianul va fi înmormântat miercuri dupa-amiaza, au declarat pentru MEDIAFAX apropiati ai familiei artistului.

Muzicianul Johnny Raducanu a murit luni dimineata, la vârsta de 79 de ani, dupa cum a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, Ion Caramitru, directorul Teatrului National Bucuresti (TNB). Ion Caramitru, aflat în strainatate, a spus ca Johnny Raducanu "era foarte bolnav", însa se afla acasa când a survenit decesul.

Totodata, coordonatorul SMURD Bucuresti, Bogdan Oprita, a declarat ca un echipaj medical a fost solicitat luni, în jurul orei 10.00, la locuinta din Capitala a lui Johnny Raducanu. Echipajul SMURD a constatat ca Johnny Raducanu a suferit un stop cardio-respirator si a început manevrele de resuscitare, însa fara rezultat, la ora 11.00 fiind declarat decesul.

Familia lui Johnny Raducanu doreste discretie în privinta ceremoniilor de înmormântare a muzicianului, întrucât artistul a cerut acest lucru pe patul de moarte, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, Adrian Iorgulescu, presedintele Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România (UCMR).

"Johnny Raducanu a fost membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România. Am primit în cursul diminetii la secretariatul uniunii o informare din partea familiei lui Johnny Raducanu potrivit careia acesta a cerut cu limba de moarte sa nu se organizeze niciun fel de ceremonie la moartea lui. Familia doreste cât mai putina publicitate", a explicat Adrian Iorgulescu.

Cu o cariera muzicala ce se întinde pe mai bine de jumatate de secol, Johnny Raducanu - "Mr. Jazz of Romania", dupa cum l-a numit jurnalistul si muzicianul Leonard Feather - a fost un veteran al muzicii românesti.

Johnny Raducanu s-a nascut pe 1 decembrie 1931, la Braila. Pe numele sau real Raducanu Cretu, Johnny Raducanu s-a nascut într-o familie de romi cu o traditie muzicala de peste trei sute de ani, de pe timpul lautarului Petre Cretu Solcanu.

Johnny Raducanu s-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, înca de la 19 ani. A facut studii muzicale la Iasi si Cluj-Napoca, apoi la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumator activ al tinerei generatii, Johnny Raducanu este considerat un veteran al muzicii românesti de jazz.

Johnny Raducanu a cântat cu nume importante ale muzicii si a lansat albume precum "Jazz trio - Seria jazz nr. 4" (1966), "Jazz în tara mea (Jazz in my country)" (1967), "Confesiuni" (1979), "Confesiuni II" (1982), "Confesiuni III - Seria jazz nr. 21" (1986) si "Jazz Made in Romania" (1987).

În ultimii ani, Johnny Raducanu a sustinut nenumarate recitaluri, alaturi de nume cunoscute ale muzicii românesti precum Anca Parghel, Mircea Tiberian, Ovidiu Lipan Tandarica si Teodora Enache.

Totodata, el este cunoscut si pentru spectacolul de teatru poetic "Dialoguri si fantezii în jazz", sustinut împreuna cu Ion Caramitru atât pe scena Teatrului National Bucuresti, cât si pe scene internationale importante, precum Teatrul Molière-Maison de la Poésie din Paris.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Romeo Ionuţ Comăniciu, propus de PDL, validat de comisiile parlamentare pentru şefia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Comisiile parlamentare reunite de buget-finante l-au validat, marti, cu 21 de voturi "pentru", 12 voturi "împotriva" si o abtinere, pe Romeo Ionut Comaniciu, director al sucursalei Astra din Brasov, propus de PDL, pentru functia de presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

În timpul sedintei, deputatul PSD Petre Petrescu a precizat ca social-democratii nu vor vota în favoarea lui Comaniciu, afirmând ca parlamentarii sunt pusi într-o situatie penibila.

"Suntem si noi pusi într-o situatie penibila de indecizia unor oameni politici care încearca sa impuna un om sau un altul. Personal, nu sunt de acord cu o astfel de atitudine. Voi vota împotriva dumneavoastra, nu bazat pe competentele profesionale, ci ca mod de a manifesta nemultumirea pentru implicarea totala a politicului într-o astfel de decizie", a spus Petrescu.

La rândul sau, deputatul PNL Eugen Nicolaescu a afirmat ca, daca la conducerea CSA va fi pus un om fara experienta, usor de manipulat având în vedere si vârsta pe care o are, atunci va exista o mare problema, deoarece problemele cele mai importante ale economiei globale sunt cele financiare.

"Trebuie sa privim cu maxima responsabilitate aceasta numire. Fata de domnul Constantinescu, domnul Comaniciu este departe de a avea pregatire profesionala", a spus si Nicolaescu.

Candidatul initial al PDL pentru functia de presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Cristian Constantinescu, nu a primit, luni, avizul comisiilor parlamentare reunite de buget-finante din cele doua Camere. Pentru numirea lui Constantinescu au fost 14 voturi "pentru" si 25 de voturi "împotriva".

La mijlocul acestui an a expirat mandatul a patru membri CSA, din totalul de sapte, respectiv Angela Toncescu (presedinte), Tudor Balta (vicepresedinte), Constantin Buzoianu (vicepresedinte) si Corneliu Moldovan (membru).

În luna iunie, înainte de vacanta parlamentara, PDL a anuntat ca îl sustine pe Constantinescu pentru functia de presedinte CSA, nominalizare reconfirmata saptamâna trecuta de catre liderul deputatilor PDL, Mircea Toader.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

luni, 19 septembrie 2011

Rezultate din etapa a VII-a a Ligii I

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbata si duminica, în etapa a VII-a a Ligii I si programul meciurilor de luni:

Vineri:

CS Mioveni - Sportul Studentesc 2-1

Au marcat: Tanasa '17, Ratiu '34 (autogol) / Lungu '77

Ceahlaul Piatra Neamt - Concordia Chiajna 0-0

Sâmbata:

Vointa Sibiu - Otelul Galati 0-1

A marcat: Paraschiv '85

Astra Ploiesti - Gaz Metan Medias 2-0

Au marcat: Stratila '29, Fatai '90

FC Brasov - Petrolul Ploiesti 1-0

A marcat: Buga '22

Duminica:

Steaua Bucuresti - Pandurii Târgu Jiu 1-2

Au marcat: Rusescu '3 / Voiculet '9 si Pintilii '20 (penalti)

Dinamo Bucuresti - Rapid Bucuresti 0-0

Luni:

FCM Târgu Mures - Universitatea Cluj, ora 19.00 - Digi TV

CFR Cluj - FC Vaslui, ora 21.30 - Digi TV


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Cinci scenarii sumbre pentru Europa

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Trei economisti ai grupului financiar japonez Nomura au pus la punct cinci scenarii în care Europa are un rol principal. Peter Westaway, Jens Sondergaard si Dimitris Drakopoulos avertizeaza asupra pericolelor care pândesc statele europene daca liderii de aici nu iau decizii coerente pentru a încheia criza din zona euro.

Scenariul 1, cu 5% sanse de materializare

Daca Uniunea Europeana s-ar extinde, iar Fondul pentru Stabilitate Financiara ar avea resurse mai mari, care permit restructurarea datoriilor, iar Banca Centrala Europeana ar putea reduce ratele împrumuturile în acord cu o uniune fiscala, atunci uniunea monetara ar supravietui pe termen lung, informeaza www.incont.ro.

Scenariul 2, cu sanse 8%

Exista un risc de doar 8% ca statul elen sa intre în incapacitate de plata si sa iasa din zona euro. Daca se întâmpla acest lucru, atunci, în proportie de 2%, Grecia si Italia ar putea parasi si ele zona euro.

Scenariul 3, cu 12% sanse de materializare

Daca statul elen intra în default, atunci economia Greciei se va adânci în recesiune si va scadea cu pâna la 20%. Abia atunci, statele vor trebui sa ia masuri ca riscul de contagiune sa nu atinga Spania sau Italia.

Citeste mai multe pe www.incont.ro.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Semnificaţii istorice pentru ziua de 19 septembrie

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


1895 - A fost inaugurat podul peste Dunare de la Cernavoda, proiectat si construit de inginerul Anghel Saligny

1911 - S-a nascut scriitorul William Golding, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1983 (romane "Împaratul mustelor", "Cadere libera") (m. 19.06.1993)

1916 - Prima actiune de lupta antiaeriana a armatei române, soldata cu respingerea unui atac aerian si nimicirea unui avion inamic în zona Flamânda

1919 - A luat fiinta Opera Româna din Cluj

1919 - A luat fiinta clubul de fotbal Universitatea Cluj-Napoca

1961 - A încetat din viata Lucia Sturdza-Bulandra, actrita, directoare de teatru si profesoara (n. 1873)

1996 - Actorul Stefan Mihailescu-Braila a încetat din viata la vîrsta de 71 de ani. Nascut în 3 februarie 1925 la Braila, el a jucat pe scena Teatrului Giulesti (astazi Odeon), la televiziune si în numeroase filme. A cîstigat Premiul ACIN în 1984 pentru rolul din "Secretul lui Bachus".

2004 - Liderul Partidului Comunist Chinez, Hu Jingao, a preluat si conducerea armatei chineze, înlocuindu-l pe fostul presedinte Jiang Zemin în functia de sef al Comisiei militare centrale a partidului.

2005 - A încetat din viata cântaretul si compozitorul Willie Hutch (Willie McKinley Hutchinson), care a contribuit la unele piese ale celor de la Jackson 5 ("I'll Be There", "Got To Be There" si "Never Can Say Goodbye").(n. 1944)

2006 - A încetat din viata actrita americana Elizabeth Allen (n. 1929)

2010 - A încetat din viata actorul Horia Serbanescu (n. 16 martie 1924)


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Rezultate din Cupa Davis

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Rezultate înregistrate în întâlnirile disputate în acest week-end, în semifinalele Cupei Davis si în barajul pentru mentinerea în Grupa Mondiala a competitiei:

Grupa Mondiala, semifinale:

Spania - Franta 4-1 - Spania s-a calificat în finala.

Vineri:

Rafael Nadal (Spania) - Richard Gasquet (Franta) 6-3, 6-0, 6-1

David Ferrer (Spania) - Gilles Simon (Franta) 6-1, 6-4, 6-1

Sâmbata:

Jo-Wilfried Tsonga/Michaël Llodra (Franta) - Feliciano Lopez/Fernando Verdasco (Spania) 6-1, 6-2, 6-0

Duminica:

Rafael Nadal (Spania) - Jo-Wilfried Tsonga (Franta) 6-0, 6-2, 6-4

Fernando Verdasco (Spania) - Richard Gasquet (Franta) 6-2, 6-1

Serbia - Argentina 2-3 - Argentina s-a calificat în finala.

Vineri:

David Nalbandian (Argentina) - Viktor Troicki (Serbia) 6-4, 4-6, 6-2, 6-3

Juan Martin Del Potro (Argentina) - Janko Tipsarevici (Serbia) 7-5, 6-3, 6-4

Sâmbata:

Viktor Troicki/Nenad Zimonjici (Serbia) - Juan Ignacio Chela/Juan Monaco (Argentina) 7-6 (7/4), 6-4, 6-2

Duminica:

Juan Martin Del Potro (Argentina) - Novak Djokovici (Serbia 7-6 (7/5), 3-0, abandon

Janko Tipsarevici (Serbia) - Juan Monaco (Argentina) 6-2, abandon

Întâlnirile de baraj pentru mentinerea în Grupa Mondiala:

România - Cehia 0-5 - Cehia ramâne în Grupa Mondiala.

Vineri:

Radek Stepanek (Cehia) - Adrian Ungur (România) 6-3, 6-2, 6-0

Tomas Berdych (Cehia) - Victor Crivoi (România) 6-3, 6-3, 7-6 (7/4)

Sâmbata:

Tomas Berdych/Radek Stepanek (Cehia) - Marius Copil/Horia Tecau (România) 3-6, 6-3, 6-0, 6-2

Duminica:

Lukas Rosol (Cehia) - Marius Copil (România) 6-4, 7-6 (7/2)

Jan Hajek (Cehia) - Victor Crivoi (România) 6-1, 6-4

Rusia - Brazilia 3-2 - Rusia ramâne în Grupa Mondiala.

Vineri:

Mihail Iujnâi (Rusia) - Ricardo Mello (Brazilia) 6-0, 6-2, 6-1

Thomaz Bellucci (Brazilia) - Igor Andreev (Rusia) 6-4, 6-3, 6-3

Sâmbata:

Marcelo Melo/Bruno Soares (Brazilia) - Igor Kunitsyn/Dmitri Tursunov (Rusia) 6-4, 7-5, 6-2

Duminica:

Mihail Iujnâi (Rusia) - Thomaz Bellucci (Brazilia) 2-6, 6-3, 5-7, 6-4, 14-12

Dmitri Tursunov (RUS) - Ricardo Mello (Brazilia) 6-1, 7-6 (7/5), 2-6, 6-3

Israel - Canada 2-3 - Canada accede în Grupa Mondiala

Vinerii:

Vasek Pospisil (Canada) - Dudi Sela (Israel) 7-6 (7/4), 6-7 (6/8), 6-1, 6-7 (2/7), 6-3

Amir Weintraub (Israel) - Milos Raonic (Canada) 5-7, 7-5, 6-3, 6-1

Sâmbata:

Daniel Nestor/Vasek Pospisil (Canada) - Jonathan Erlich/Andy Ram (Israel) 4-6, 6-3, 6-4, 6-4

Duminica:

Dudi Sela (Israel) - Milos Raonic (Canada) 6-3, 6-3, 6-3

Vasek Pospisil (Canada) - Amir Weintraub (Israel) 6-2, 7-6 (7/3), 6-4

Africa de Sud - Croatia 1-4 - Croatia ramâne în Grupa Mondiala

Vineri:

Kevin Anderson (Africa de Sud) - Ivan Dodig (Croatia) 6-3, 6-4, 3-6, 7-6 (7/5)

Marin Cilici (Croatia) - Izak van der Merwe (Africa de Sud) 6-0, 6-0, abandon

Sâmbata:

Marin Cilici/Ivan Dodig (Croatia) - Raven Klaasen/Rik de Voest (Africa de Sud) 6-2, 6-4, 3-6, 6-1

Duminica:

Marin Cilici (Croatia) - Rik de Voest (Africa de Sud) 6-4, 6-2, 6-4

Nikola Mektici (Croatia) - Raven Klaasen (Africa de Sud) 7-6 (7/2), 6-1

Chile - Italia 1-4 - Italia accede în Grupa Mondiala.

Vineri:

Potito Starace (Italia) - Paul Capdeville (Chile) 6-3, 6-3, 2-6, 7-6 (7/5)

Fabio Fognini (Italia) - Fernando González (Chile) 6-2, 4-6, 1-1 abandon

Sâmbata

Daniele Bracciali/Simone Bolelli (Italia) - Jorge Aguilar/Nicolas Massu (Chile) 6-4, 6-4, 6-4.

Duminica

Paul Capdeville (Chile) - Simone Bolelli (Italia) 7-6 (7/3), 6-2

Daniele Bracciali (Italia) - Nicolas Massu (Chile) 4-3 abandon

Japonia - India 4-1 - Japonia accede în Grupa Mondiala.

Vineri:

Yuichi Sugita (Japonia) - Somdev Devvarman (India) 6-3, 6-4, 7-5

Kei Nishikori (Japonia) - Rohan Bopanna (India) 6-3, 6-2, 6-2

Sâmbata:

Rohan Bopanna/Mahesh Bhupathi (India) - Kei Nishikori/Go Soeda (Japonia) 7-5, 3-6, 6-3, 7-6 (7/4)

Duminica:

Kei Nishikori (Japonia) - Vishnu Vardhan (India) 7-5, 6-3, 6-3

Go Soeda (Japonia) - Rohan Bopanna (India) 4-5 abandon

Belgia - Austria 1-4 - Austria ramâne în Grupa Mondiala.

Vinerii:

Andreas Haider-Maurer (Austria) - Xavier Malisse (Belgia) 6-4, 6-4, 7-5

Steve Darcis (Belgia) - Jurgen Melzer (Austria) 7-6 (7/3) 6-7 (4/7) 6-4 6-3

Sâmbata:

Oliver Marach/Alexander Peya (Austria) - Steve Darcis/Olivier Rochus (Belgia) 4-6, 6-3, 6-4, 6-4

Duminica:

Jurgen Melzer (Austria) - Olivier Rochus (Belgia) 6-4, 6-4, 6-3

Alexander Peya (Austria) - Ruben Bemelmans (Belgia) 6-4, 6-3

Australia - Elvetia 2-2

Vineri:

Bernard Tomic (Australia) - Stanislas Wawrinka (Elvetia) 4-6, 6-4, 6-3, 6-3

Roger Federer (Elvetia) - Lleyton Hewitt (Australia) 5-7, 7-6 (7/5), 6-2, 6-3

Sâmbata:

Lleyton Hewitt/Chris Guccione (Austalia) - Roger Federer/Stanislas Wawrinka (Elvetia) 2-6, 6-4, 6-2, 7-6 (7/5)

Duminica:

Roger Federer (Elvetia) - Bernard Tomic (Australia) 6-2, 7-5, 3-6, 6-3

Întâlnirea mai programeaza meciul Lleyton Hewitt (Australia) - Stanislas Wawrinka (Elvetia).


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Complot în cazul lui Dominique Strauss-Kahn? Camerista care îl acuză de viol ar fi primit informaţii care lui i-au fost refuzate

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn a denuntat duminica faptul ca i-au fost livrate "informatii" cameristei Nafissatou Diallo, care îl acuza de viol, privind "planul de circulatie" al hotelului Sofitel din New York, unde s-au derulat faptele care îi sunt reprosate.

El nu a exclus posibilitatea unei "capcane" sau chiar a unui "complot" la 14 mai si a vorbit despre o "zona de umbra" în cursul interviului acordat postului de televiziune TF1.

"Va dau un exemplu de zona de umbra: la pagina 12 a raportului (sau), procurorul (Cyrus Vance) spune ca i-au fost date informatii lui Kenneth Thompson, avocatul lui Nafissatou Diallo, privind circulatia din hotel. Si el spune: «nu noi, procurorii, le-am dat»".

"Asta înseamna ca au existat complicitati, în special la Sofitel?", îl întreaba atunci jurnalista.

"Cineva le-a dat, pentru ca eu am cerut aceste informatii si mi-au fost refuzate. Si as vrea sa stiu de ce au ales sa o ajute pe cea care ma acuza si sa nu colaboreze cu mine".

Hotelul Sofitel din New York este exploatat de grupul francez Accor.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

O nouă metodă anti-stres: MBSR de la Mindfulness Based Stress Redu­cti­on

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Patru litere magice: MBSR de la Mindfulness Based Stress Redu­cti­on si stresul dispare. Este o metoda foarte apreciata la New York pentru ca reuseste sa tina sub control stresul, factor de risc mentionat într-o lista lunga de boli severe, dar si sa prelungeasca starea de bine, de relaxare dobândita în vacanta de vara.

O noua metoda anti-stres: MBSR de la Mindfulness Based Stress Redu­cti­on (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

De când medicul Jon Kabt Zinn a conceput si a lansat noua metoda anti-stres, la New York se spune, mai în gluma, mai în serios, ca oamenii sunt mult mai destinsi. Biolog american, Jon Kabat Zinn este profesor emerit la Universitatea Medicala din Massachusetts, informeaza www.jurnalul.ro.

El a conceput metoda MBSR combinând meditatia cu unele tehnici de yoga. Principiul de baza al metodei consta în acceptarea situatiilor tensionate de zi cu zi. Potrivit profesorului Jon Kabat Zinn, negarea senzatiei de stres, a gândurilor negative sau a disconfortului fizic este inutila si daunatoare. Rezolvarea vine din acceptarea acestora. Nu este usor, admite cercetatorul ame­rican. Dar se învata! Într-un program de opt saptamâni, adeptii metodei MBSR deprind gestionarea stresului prin fortele proprii.

Citeste mai multe pe www.jurnalul.ro.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Autostrada Bucureşti-Ploieşti, gata în decembrie

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


De la apatia generala din primavara, santierul autostrazii pare transformat radical. Muncitorii s-au dublat în ultima luna, la fel si utilajele. Santierul începe sa adune în sfarsit kilometri de asfalt, iar oficialii au gasit si banii necesari pentru terenurile din Pipera, ultimele care mai trebuiau expropriate.

Autostrada Bucuresti-Ploiesti, gata în decembrie (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Se toarna zilnic asfalt. Stadiul actual este undeva la 50% cu portiunile de la capete aproape la negru. Cu toate acestea santierul nu vine înca în Bucuresti pâna în 2012. De la Colentina la soseaua de centura nu s-a sapat un metru pentru ca statul nu a avut bani de exproprieri pâna acum.

Proprietarii din Pipera au primit vestea putin dulce si foarte amara. Vor fi în sfârsit expropriati, însa, pretul maxim nu va depasi 20 de euro pe metrul patrat. Trebuie sa fie dezamagitor sa afli ca terenul tau valoros ca aurul a ajuns o pârloaga si pe hârtie.

Citeste mai multe despre viitoarea autostrada spre Ploiesti pe www.incont.ro


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Sunteţi prizonierii acestei situaţii economice, ai acestui Guvern, ai acestei administraţii. Băsescu v-a spus-o clar!

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


HomeEconomicBUCURESTI, (astazi, 07:22)

Cea mai mare greseala pentru economie a guvernului Boc, PD-L, coalitiei de guvernare, luati-o cum vreti, dar în final, pâna la urma, a administratiei Basescu a fost majorarea TVA din vara lui 2010, de la 19% la 24%, ceea ce a însemnat un plus de 26%. Cei care sunt responsabili de ea au recunoscut ca a fost o greseala.

Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Sunteti prizonierii acestei situatii economice, ai acestui Guvern, ai acestei administratii. Basescu v-a spus-o clar!

Daca e asa, greseala nu poate fi reparata? Presedintele Basescu a spus plastic la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la Pro TV ca odata spart paharul, s-a dus. Adica în mandatul actualului Guvern si probabil al lui, TVA nu va scadea. Adica situatia economica nu se va îmbunatati atât de mult într-un orizont imediat astfel încât sa permita reducerea TVA, iar programul cu FMI, plasa de siguranta în fata analistilor externi si a pietelor straine pline de rechini, este linia directoare si nu este prevazuta acolo.

Ca sa nu existe alte sperante, presedintele a spus ca singurul program economic pe care mergem este cel cu FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala, cei mai mari finantatori. Mai mult de austeritate, de taiere, de restructurare, de reforma, ceva privatizare daca mai e de unde, management privat la companiile de stat daca mai e timp etc. Guvernul nu va veni cu altceva si nici el nu va cere ceva în plus. Deci, voi, toti cei care ati sperat ca poate Guvernul Boc îsi va schimba prioritatile/ideile/premierul, fiti realisti. Un plan national pentru crearea de locuri de munca astfel încât sa se astupe gaura de la pensii nu se poate pentru ca nu sunt bani ca la americani. Deci vor fi alte joburi asumate public de autoritati decât la mina, doar prin exceptii. Macar daca la fiecare mina deschisa/redeschisa ar veni si un centru de inginerie, tot ar fi ceva. De ce este important un plan national pentru locuri de munca? Pentru ca antreprenorii, managerii, investitorii sa stie ca apartin unui proiect pentru România, pentru cresterea ei economica în ansamblu din care fiecare îsi trage apoi partea - un salariu constant pentru angajat, un profit pentru proprietar, taxe pentru stat si în final o scoala sau un spital pentru toata lumea. Si fiecare are astfel o încredere în viitor, începând cu cel care e acum la scoala ca va avea un job la absolvire si pâna la parintii lui care vor avea o grija în minus.

Citeste continuarea materialului pe www.zf.ro.



Taguri:basescu , tva , administratie ARTICOLE PE ACEEASI TEMA Nu exista articole similare

Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Aproape 200.000 de persoane au protestat în Brazilia faţă de intoleranţa religioasă

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Aproape 200.000 de persoane au defilat duminica, la Rio de Janeiro, pentru a protesta fata de intoleranta religoasa, la initiativa comunitatii religiilor afro-braziliene, care denunta persecutii din partea evanghelistilor.

Aproape 200.000 de persoane au protestat în Brazilia fata de intoleranta religioasa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Estimam la 180.000 numarul participantilor la marsul pentru libertate religioasa", desfasurat pe plaja Copacabana, a declarat un purtator de cuvânt al organizatorilor.

Politia braziliana nu a dat publicitatii nici o estimare cu privire la numarul manifestantilor.

Marsul a fost condus de lideri religiosi afro-brazilieni, catolici, musulmani, evrei, protestanti, budisti si baha'i, fiecare purtând vesminte specifice religiei sale.

Într-o conferinta de presa desfasurata înaintea manifestatiei, ei au reamintit importanta acestei miscari "fundamentale pentru democratie".

"Miscarea noastra nu este religioasa, nu sustine nici un crez, ci numai dreptul de a fi respectat. Intoleranta religioasa este o usa deschisa pentru fascism", a declarat Ivanir dos Santos, principalul organizator al marsului.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Fabrica Spicul intră în insolvenţă cu datorii de 23 milioane de euro

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Producatorul din industria de morarit si panificatie Spicul din Capitala, controlat de omul de afaceri Gheorghe Ilie, a intrat în insolventa la începutul lunii septembrie la solicitarea companiei. Administrator judiciar este compania KPMG Restructuring, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.

Reprezentatii Spicul nu au oferit pâna la închiderea editiei informatii privind situatia datoriilor si nu au dat detalii privind planul de reorganizare.

Spicul, unul dintre cele mai longevive branduri din industria de panificatie, cu o istorie de peste 160 de ani, avea la finalul anului trecut datorii de aproape 100 milioane de lei (23,7 milioane de euro), la o cifra de afaceri de numai 15,4 milioane de lei (3,6 milioane de euro), dupa cum arata datele de pe siteul Ministerului de Finante. Potrivit sursei citate, producatorul si-a înjumatatit numarul de angajati în ultimii patru ani si a ajuns de la 404 salariati în 2007 la aproape 200 de oameni anul trecut.

De altfel din 2007 businessul companiei a intrat pe un trend ascendent, în timp ce datoriile s-au triplat. 2007 a fost anul în care actionarii companiei au decis sa investeasca 30 de milioane de euro în constructia de la zero a unei fabrici de pâine în localitatea Chitila, în apropiere de Capitala.

Citeste mai multe pe www.zf.ro


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Cel puţin 36 de victime în India, Nepal şi Tibet, în urma cutremurului cu magnitudinea 6,9

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


HomeExterne NEW DELHI, (astazi, 06:42)

Cutremurul cu magnitudinea 6,9 produs duminica în India s-a soldat cu cel putin 36 de morti în India, Nepal si Tibet, au anuntat, luni, surse oficiale.

Cel putin 36 de victime în India, Nepal si Tibet, în urma cutremurului cu magnitudinea 6,9 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cincisprezece persoane au murit în statul Sikkim, situat într-o zona muntoasa din nord-estul Indiei, si alte noua în statele federale vecine, unde cutremurul a provocat panica.

Cinci persoane si-au pierdut viata în Nepal, trei dintre victime murind în capitala Katmandou, dupa prabusirea unui zid al cladirii ambasadei britanice.

Agentia Xinhua a precizat ca sapte persoane au murit în sudul Tibetului, într-o zona afectata de cutremur.

Un bilant anterior indica noua morti si zeci de raniti în urma cutremurului produs duminica dupa-amiaza.



Taguri:INDIA , CUTREMUR , seism ARTICOLE PE ACEEASI TEMA Nu exista articole similare

Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Povestea primului angajat Coca-Cola în România. Omul care a pus pe masa americanilor Fanta cu aromă de soc

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


În urma cu 19 ani, în ianuarie 1992, Stelea devenea primul angajat oficial al reprezentantei Coca-Cola în România, iar astazi managerul în vârsta de 44 de ani, ocupa pozitia de product integrity and regulatory compliance director al The Coca-Cola Company, Central and South-Eastern Business Unit, regiune care include 23 de tari.

Povestea primului angajat Coca-Cola în România. Omul care a pus pe masa americanilor Fanta cu aroma de soc

Cristian Stelea este unul dintre strainii pe care gigantul american i-a adus la sediul de la Atlanta, inima unei afaceri de peste 35 mld. dolari venituri operationale în 2010, iar apoi i-a încredintat o regiune de care sa aiba grija. Pentru majoritatea angajatilor din multinationale o pozitie în afara tarii este o tinta realizabila, iar un job la sediul Coca- Cola cântareste greu în orice CV.

CV-ul lui Stelea începe în 1991, atunci când pentru o perioada scurta de trei luni dupa terminarea facultatii a lucrat ca inginer în cadrul Institutului pentru materiale izolatoare. Recunoaste ca înca din ultimul an de facultate era hotarât sa se angajeze la o companie mare în afara tarii, astfel ca a trimis zeci de scrisori la marile firme.

Citeste mai multe pe www.zf.ro


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Cine este cel mai bogat om de afaceri din fiecare stat european

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Numarul miliardarilor a ajuns în martie 2011 la 1.210. Dintre acestia, doar o mica parte dintre ei pot spune ca sunt cei mai bogati oameni dintr-o tara. Cei de la Business Insider au facut un top al celor mai instariti miliardari din tarile europene.

Cine este cel mai bogat om de afaceri din fiecare stat european (Imagine: Shutterstock)

Cel mai bogat francez, conform Forbes, este Bernard Arnault care detine 41 de miliarde de euro. El a facut avere cu ajutorul companiei Boussac Saint-Freres, care detine si House of Dior si pe care a preluat-o în 1984, cand era aproape în faliment si apoi a preluat si LVHM.

În Spania, Amancio Ortega se poate lauda cu o avere de 31 de miliarde si cu locul 13 în clasamentul general al celor mai bogati oameni din lume, întocmit de revista Forbes. Numele sau se leaga de brandul Zara, care înregistreaza vânzari de milioane de euro la nivel mondial.

Cel mai înstarit neamt, cu o avere de 25,5 miliarde de dolari, este Karl Albrecht, care a facut avere dupa ce a înfiintat compania ALDI împreuna cu fratele sau. În clasamentul Forbes, el ocupa locul 12.

Afla mai multe pe www.incont.ro


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Clasamentul Ligii I

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Clasamentul Ligii I dupa rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri, sâmbata si duminica, în etapa a VII-a a.

1. Dinamo Bucuresti 7 5 1 1 13-4 16 puncte

2. Pandurii Târgu Jiu 7 4 2 1 12-6 14

3. Rapid Bucuresti 7 4 2 1 9-4 14

4. CFR Cluj 6 4 0 2 14-5 12

5. Universitatea Cluj 6 3 2 1 8-5 11

6. Astra Ploiesti 7 3 2 2 7-6 11

7. Steaua Bucuresti 7 3 1 3 11-9 10

8. FC Vaslui 6 3 1 2 9-7 10

9. FC Brasov 7 3 1 3 7-7 10

10. Otelul Galati 7 3 1 3 6-8 10

11. Ceahlaul Piatra Neamt 7 2 3 2 6-7 9

12. Gaz Metan Medias 7 3 0 4 11-13 9

13. Petrolul Ploiesti 7 2 1 4 6-7 7

14. Vointa Sibiu 7 1 4 2 5-8 7

15. CS Mioveni 7 2 0 5 7-16 6

16. FCM Târgu Mures 6 1 2 3 5-8 5

17. Sportul Studentesc 7 1 2 4 7-15 5

18. Concordia Chiajna 7 0 3 4 2-10 3.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Interviul lui DSK, o "operaţiune de comunicare controlată", afirmă avocaţii lui Nafissatou Diallo

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Interviul de duminica al fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn a fost "o operatiune de comunicare controlata total", a apreciat avocatul francez al cameristei care l-a acuzat pe acesta de agresiune sexuala.

"A fost o operatiune de comunicare controlata total, fara nici o urma de spontaneitate, nici în întrebari, nici în raspunsuri si a fost controlata inclusiv la nivel gestual. S-a simtit o mare crispare", a declarat Thibault de Montbrial, colaboratorul din Franta al avocatilor americani ai lui Nafissatou Diallo, camerista originara din Guineea care îl acuza pe Strauss-Kahn de agresiune sexuala.

De Montbrial a adaugat ca fostul director FMI a prezentat raportul procuraturii din New York, afirmând despre acesta lucruri care nu sunt incluse în document. "Diallo nu a mintit niciodata în legatura cu faptele, iar raportul medical, realizat de medici specializati în agresiuni sexuale, constata compatibilitatea dintre leziunile suferite de aceasta si faptele produse cu doua ore înainte", a adaugat el.

"În raportul oficial, nu exista nimic, nici zgârieturi, nici rani, nici o urma de violenta, nici la ea, nici la mine (...) Acest raport (...) spune: Nafissatou Diallo a mintit în totalitate", a spus Strauss-Kahn, în interviul acordat duminica seara canalului de televiziune francez TF1.

În raportul publicat în data de 23 august, procurorul american nu a exclus explicit producerea unor violente, însa a apreciat ca "elementele fizice (...) nu dovedesc în mod independent afirmatiile sale (ale lui Diallo) privind un act fortat si nu consensual".

Raportul final nu afirma nici ca femeia, în vârsta de 32 de ani, "a mintit în totalitate", asa cum a declarat Dominique Strauss-Kahn, ci numai ca ea a oferit trei versiuni diferite asupra faptelor petrecute imediat dupa întâlnirea cu fostul director FMI.

Acuzatiile penale împotriva lui Strauss-Kahn au fost retrase la 23 august, dupa ce procuratura a ajuns la concluzia ca reclamanta a facut declaratii mincinoase, care i-au afectat credibilitatea, si, desi a fost implicata într-o relatie sexuala, nu poate fi dovedit clar faptul ca aceasta nu a fost consensuala.

Dominique Strauss-Kahn este însa vizat de o procedura civila în Statele Unite, în urma unei reclamatii a lui Diallo.

De Montbrial a afirmat ca acesta urmeaza sa fie audiat, "în primul trimestru din 2012, sub juramânt, timp de mai multe ore", în cadrul acestei proceduri. "Atunci nu se va mai putea eschiva", a spus el.

"Ceea ce a recunoscut drept greseala a fost o eroare de comportament. S-a scuzat în fata rudelor, dar asteptam sa se exprime si asupra faptelor referitoare la Diallo", a adaugat avocatul francez.

La patru luni dupa ce a fost arestat la New York, Dominique Strauss-Kahn a recunoscut "o greseala morala", din cauza careia a lipsit de la "întâlnirea cu francezii", dar a negat categoric ca le-ar fi agresat pe Nafissatou Diallo sau pe ziarista si romanciera franceza Tristane Banon, care îl acuza de tentativa de viol.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Doi foşti angajaţi ai reţelei Facebook au refuzat oferta unui gigant online

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Un fost angajat al retelei de socializare Facebook a primit recent o oferta avantajoasa pentru start-up-ul pornit la putin timp dupa încheierea colaborarii cu Mark Zuckerberg. Mai exact, 100 de milioane de dolari din partea unui gigant online. Actualul sau partener de afaceri povesteste ce au învatat cei doi din succesul fenomenal al Facebook.

Doi fosti angajati ai retelei Facebook au refuzat oferta unui gigant online (Imagine: www.incont.ro)

Potrivit www.incont.ro, Dave Morin a parasit Facebook pentru a-si lansa o mica retea sociala numita Path, în noiembrie 2010. O luna mai tarziu, Google îi oferea lui Morin 100 de milioane de dolari, pentru a-i cumpara business-ul, plus venituri de 25 de milioane de dolari timp de patru ani. Dave nu a fost impresionat de oferta operatorului celui mai cunoscut motor de cautare din lume, spunând sec: "Nu, multumesc".

Dustin Moskovitz, co-fondator si fost Chief Technology Officer (CFO) al Facebook, actualmente investitor al afacerii Path, crede ca a avut de-a face cu "taria de caracter" a lui Dave Morin de a refuza propunerea Google si de a continua proiectul demarat pe cont propriu, dupa experienta "Reteaua de socializare".

Moskovitz îsi aminteste: "S-a întâmplat sa petrecem o vacanta împreuna. Eram eu, el si Brian Singerman, de la Founders Fund. Era foarte clar, atât din gesturile lui Dave, cât si din ceea ce spunea, ca nu intentiona sa încheie afacerea. Se simtea oarecum presat sa faca asta. Oamenii îi spuneau <>. Ceea ce avem sa învatam de la el (noi, fondatorii de companii) este ca trebuie sa ne fixam teluri înalte, atât pentru noi, cât si pentru companiile noastre."

Moskovitz a renuntat la functia pe care o ocupa în Facebook la începutul acestui an, pentru a-si lansa Asana, o afacere care se concentreaza pe productivitate. A plecat din companie pentru ca i-a venit o idee brilianta, sustine el.

"Am renuntat la Facebook pentru ca ne-a <> o idee. Am încercat sa cautam motive sa ramânem în companie. Nu voiam sa devin antreprenor. Însa ideea respectiva era atât de interesanta încât am devenit pur si simplu pasionat de ea", afirma Moskovitz.

Citeste mai multe pe www.incont.ro.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Banca Mondială: Femeile din România, plătite în medie cu 10% mai puţin decât bărbaţii pentru joburi similare

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Femeile din România sunt platite în medie cu 10% mai putin comparativ cu barbatii pentru joburi similare si pentru acelasi nivel de instruire, însa diferenta este mai redusa fata de cea înregistrata în regiune, potrivit unui raport al Bancii Mondiale (BM).

Banca Mondiala: Femeile din România sunt platite în medie cu 10% mai putin decât barbatii pentru joburi similare (Imagine: Shutterstock)

"În medie, o femeie câstiga la nivelul regiunii 80 de centi pentru fiecare dolar cu care barbatul este remunerat. În România, diferenta este de 90 de centi la dolar", a spus într-o videoconferinta cu jurnalistii Carolina Sanchez Paramo, senior economist la Banca Mondiala.

Ea a aratat ca în România, dar si în regiune, femeile sunt angajate cu precadere în sectorul serviciilor, ceea ce se traduce în remuneratii mai mici decât cele ale barbatilor.

"Este o problema, în sensul ca exista femei cu studii foarte bune, însa cifrele arata ca ele lucreaza în domenii în care educatia primita nu este suficient remunerata", a afirmat reprezentantul institutiei.

Pe de alta parte, femeile remunerate corespunzator cu nivelul de pregatire profesionala nu au o voce destul de puternica în politica, în societate, a afirmat Ana Revenga, director în Banca Mondiala.

"Trebuie sa ne întoarcem la rolul femeii în casa si la constrângerile de timp. Au mai putin timp sa participe pe piata muncii sau în politica si nu au la fel de multe conexiuni precum barbatii. Exista, de asemenea, convingerea ca nu sunt buni lideri politici", a spus Revenga.

Potrivit raportului Bancii Mondiale, care va fi facut public integral în luna octombrie, la nivel mondial femeile reprezinta 40% din piata muncii, 43% din forta de munca în agricultura si peste 50% din numarul total de studenti.

Raportul arata ca în ultimii 25 de ani s-a înregistrat un progres semnificativ la nivel global în reducerea diferentelor între sexe în ceea ce priveste educatia, sanatatea si piata muncii. Cu toate acestea, exista zone în care disparitatile sunt evidente, iar eliminarea barierelor ar aduce beneficii economiilor din tarile respective.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Lista managerilor privaţi propuşi de ZF pentru proiectul "CEO la stat"

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


ZF a propus, luni, opt manageri privati pentru proiectul "CEO la stat", printre care Monica Iavorschi, Doru Voicu, Adrian Baicusi si Cristian Secosan.

Ministerul Economiei a ales vineri firma de executive search care va oferi consultanta în recrutarea managerilor din privat pentru primele cinci companii de stat.

În luna februarie a anului viitor companiile de stat Hidroelectrica, Oltchim, Romarm, SNLO si Electrica Furnizare vor avea primii manageri privati, alesi în cadrul celui mai mare proiect asumat de presedintele Traian Basescu si de premierul Emil Boc.

Luni începe cursa pentru gasirea managerilor, iar în acest context Ziarul Financiar propune o lista de opt manageri cu experienta în privat care s-ar putea afla pe listele scurte ale head-hunterilor în mai putin de cinci luni, adica "un exercitiu de selectie", noteaza publicatia.

Monica Iavorschi, Doru Voicu, Adrian Baicusi sau Cristian Secosan sunt spre exemplu doar câtiva dintre executivii de top care au demonstrat de-a lungul timpului ca pot conduce afaceri de sute de milioane de euro, ca pot gestiona efective de mii de angajati si ca mentin companiile pe profit chiar si în perioade economice dificile, scrie ZF.

De o expertiza ca a lor au nevoie companiile de stat care înregistreaza pierderi anuale de milioane de euro si care nu reusesc sa scape de datorii de ani întregi, conform sursei citate.

Pentru Hidroelectrica ZF îi propune pe Doru Voicu (43 de ani), care a detinut pentru apoape cinci ani functia de director de dezvoltare la CEZ România, si pe Bianca Vasilescu (33 de ani), CFO la MOL România.

Lista continua cu Adrian Baicusi, 46 de ani, unul dintre cei mai cunoscuti manageri de pe piata locala, cu peste 15 ani experienta în companii private precum OMV sau Siemens România, propus pentru Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, si cu Greg Konieczny (40 de ani), seful echipei locale a companiei Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, pentru Oltchim.

La Electrica Furnizare recomandarile ZF sunt Cristian Secosan, 44 de ani, de aproape doi ani directorul general al operatiunilor gigantului industrial Siemens în România, si Ion Lungu, 60 de ani, director general la CEZ Trade.

Ceilalti doi manageri inclusi pe lista ZF sunt directorul general al Arctic România, Monica Iavorschi, 37 de ani, si Gheorghe Dobra, 52 de ani, directorul general al Alro Slatina, ambii pentru Romarm.

Pâna în prezent în functia de director general la companiile de stat executivii erau numiti politic, iar mandatele lor se finalizau la câteva luni sau poate unu sau doi ani, din cauza schimbarilor de ministri. Proiectul de introducere a managementului privat la marile companii de stat reprezinta prima încercare majora a statului de a moderniza administratia publica, cu ajutorul profesionistilor.

Propunerea pentru acest proiect a venit de la ministrul economiei Ion Ariton, la începutul acestui an, si a fost preluata de reprezentantii FMI si ai Bancii Mondiale, fiind trecuta pe caietul de sarcini pentru România.

Prima etapa importanta din acest proiect - selectarea consultantului pentru elaborarea caietului de sarcini necesar pentru licitatia în care se vor alege head-hunterii care vor recruta viitorii manageri privati - aproape ca s-a încheiat.

La finele saptamånii trecute, reprezentantii Ministerului Economiei au anuntat ca filiala locala a firmei daneze de executive search Pedersen & Partners a cåstigat licitatia si va juca rolul de consultant al angajatilor din minister responsabili cu acest proiect.

Însa contractul nu s-a semnat înca, pentru ca a existat o contestatie din partea unei firme de recrutare care se va solutiona în cåteva zile.

"Mâine dimineata (astazi- n.red.) se va face public punctajul obtinut de firma câstigatoare a licitatiei. Contestatia se va rezolva, cel mai probabil, miercuri sau joi, dupa care se va semna contractul. Urmeaza doua saptamâni în care se va elabora caietul de sarcini pentru selectarea firmelor de executive search care vor participa la licitatie, iar din luna octombrie speram sa înceapa procesul de recrutare", a spus Andrei Todea, directorul de cabinet al ministrului economiei Ion Ariton.

O analiza a ZF arata ca cele mai mari 35 de companii aflate în portofoliul statului român au avut anul trecut un business cumulat de aproape 10 mld. euro, dar nu au înregistrat profit, pierderile totale ale acestor colosi ridicându-se la aproape 500 mil. euro.

Pedersen & Partners este o firma de executive search prezenta în 41 de tari, condusa pe piata locala de mai bine de cinci ani de Mona Neagoe, absolventa a programului de MBA la IEDC - Bled School of Management (Slovenia) si a Facultatii de relatii economice Internationale din cadrul ASE. Ea este unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati headhunteri de pe piata locala. Compania pe care o conduce a avut anul trecut o cifra de afaceri de 825.000 de euro, în crestere cu 16% fata de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finante. Biroul de pe piata locala face recrutari si pe plan international pentru tarile din regiune, iar printre clientii sai se numara companii precum AD Pharma, Fresenius Medical Care sau Philip Morris.

Pe lânga România, Mona Neagoe mai supravegheaza si activitatile de executive search ale companiei din Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Croatia si Bosnia. De când si-a început activitatea în cadrul companiei, ea a plasat 250 de executivi în companii care activeaza în domenii precum private equity, servicii financiare, consultanta, IT, FMCG si productie. Anterior, ea a lucrat timp de zece ani în cadrul companiei de consultanta si audit Andersen/ Ernst&Young.

Mona Neagoe nu a putut fi contactata pâna la închiderea editiei.

Alaturi de Pedersen & Partners, la aceasta licitatie au mai participat Agentia de Servicii Professional si un consortiu format din firma lui George Butunoiu si casa de avocatura Biris Goran. Alte doua firme de recrutare - Lugera&Makler si Stein&Partner - au vrut sa participe la aceasta licitatie, dar au fost descalificate din cauza ca nu au respectat termenul limita de depunere a dosarelor. Lugera & Makler a depus o contestatie la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor în care a precizat ca dezorganizarea din minister a fost cauza pentru care nu a reusit sa depuna la timp dosarul. De asemenea, compania a mai cerut si descalificarea firmei lui George Butunoiu, pentru ca oferta sa avea pretul de numai 1 leu si nu respecta pretul pietei.

Dupa solutionarea contestatiei, Ministerul Economiei va încheia cu Pedersen & Partners un contract-cadru cu o valabilitate de un an, cu o valoare maxima de 2,5 mil. lei (aproximativ 600.000 de euro).

Pâna la finele acestui an însa, compania nu va putea încasa mai mult de 120.000 de euro.

Managerii din mediul privat care vor veni la conducerea marilor companii de stat precum Hidroelectrica, Oltchim sau Nuclearelectrica ar putea încasa salarii lunare cuprinse între 11.000 si 75.000 de euro, la care se adauga bonusuri-record de pâna la 4,5 milioane de euro pe an, potrivit unor calcule facute de Mediafax pe baza unor metode de calcul salarial cuprinse într-un proiect trimis spre avizare la Guvern.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, fiind vizate zece persoane suspectate de înşelăciuni bancare

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Politistii fac, luni dimineata, perchezitii în Sectorul 5 al Capitalei si în judetul Ilfov, fiind vizate zece persoane suspectate ca au luat credite bancare sau au încheiat contracte de leasing cu acte false.

Purtatorul de cuvânt al Politiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat pentru MEDIAFAX ca perchezitiile au loc la zece locuinte din Bucuresti si judetul Ilfov si vizeaza destructurarea unei grupari care se ocupa cu înselaciuni bancare.

Politistii cauta zece persoane suspectate ca au luat credite bancare sau au încheiat contracte de leasing cu acte false.

La ora transmiterii acestei stiri, perchezitiile sunt în desfasurare, la finalul acestora suspectii urmând sa fie dusi la audieri.

Perchezitiile sunt facute de Directia de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea Parchetului Judecatoriei Sector 5.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Sondaj global BBC: Sprijinul pentru recunoaşterea statului palestinian, mai puternic decât opoziţia

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Un sondaj realizat de BBC în 19 tari arata ca sprijinul pentru recunoasterea la ONU a unui stat palestinian independent depaseste, la nivel global, opozitia fata de o astfel de decizie, însa aproape o treime dintre cei intervievati nu au exprimat nici o optiune.

Sondaj global BBC: Sprijinul pentru recunoasterea statului palestinian, mai puternic decât opozitia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit rezultatelor sondajului publicate de BBC News Online, 49 la suta dintre persoanele intervievate s-au pronuntat în favoarea recunoasterii statului palestinian, în timp ce 21 la suta au declarat ca guvernele lor ar trebui sa se opuna deciziei de recunoastere.

Liderii palestinieni au anuntat ca urmeaza sa solicite, la Adunarea Generala, statut de membru cu drepturi depline al Organizatiei Natiunilor Unite, însa Statele Unite au afirmat ca vor recurge la dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a bloca recunoasterea statului palestinian.

Sondajul, realizat de BBC si GlobeScan, indica un sprijin majoritar în patru tari predominant musulmane, dar si în China. Chiar si în tarile în care opozitia fata de recunoasterea statului palestinian este puternica, numarul celor care sustin initiativa este mai mare decât al celor care i se opun.

În Statele Unite si în Filipine, 36 la suta dintre cei intervievati se pronunta împotriva rezolutiei, în timp ce 45 la suta dintre americani si 56 la suta dintre filipinezi sustin recunoasterea statului. Cel mai redus nivel de sprijin a fost înregistrat în India, cu 32 la suta pentru si 25 la suta împotriva rezolutiei, iar cel mai ridicat nivel de sustinere a fost înregistrat în Egipt (90 la suta).

În Turcia, 60 la suta dintre cei intervievati sustin initiativa, în timp ce în Pakistan procentul este de 52 la suta, iar în Indonezia, de 51 la suta; la rândul lor, 56 la suta dintre chinezi afirma ca sustin recunoasterea statului palestinian.

În cele trei state UE incluse în sondaj, situatia este similara - în Franta, 54 la suta dintre cei intervievati sustin rezolutia, iar 20 la suta se opun recunoasterii statului palestinian, în timp ce în Germania raportul este 53 - 28 la suta, iar în Marea Britanie, 53 - 26 la suta.

La nivel global, 30 la suta dintre cei intervievati nu si-au exprimat punctul de vedere, apreciind ca guvernul tarii lor ar trebui sa se abtina de la vot. În Rusia si Chile, procentul nehotarâtilor s-a cifrat însa la mai mult de 50 la suta.

Pentru realizarea sondajului, au fost intervievate 20.466 de persoane în 19 tari, fie în discutii directe, fie telefonic, în perioada 3 iulie - 29 august. Marja de eroare este de plus/minus 2,1 - 3,5 la suta.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

marți, 13 septembrie 2011

Aeroportul Băneasa se transformă în aerodrom pentru cursele avioanelor private

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Aeroportul international Aurel Vlaicu (din Baneasa), de pe care zboara avioanele companiilor low-cost Wizz Air si Blue Air, se va transforma în aerodrom pentru curse business, desi prezenta private jet-urilor este redusa, iar numarul de zboruri business nu este semnificativ.

Aeroportul Baneasa se transforma în aerodrom pentru cursele avioanelor private (Imagine: Adrian Lupea/Mediafax Foto)

"Este ca la autostrazi. Nu poti spune câte masini vor circula pe autostrada, daca nu construiesti una. Chiar daca în prezent traficul din curse business (private jet-uri) este slab dezvoltat, trebuie sa transformam aeroportul într-unul precum London City Airport, pentru a da posibilitatea operatorilor de private jet-uri sa vina aici si sa nu îsi tina aeronavele pe aerodromul din Clinceni, de exemplu", spune Valentin Iordache, director calitate în cadrul Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB).

Licitatia pentru achizitia de servicii în vederea realizarii studiului de fezabilitate este în curs de demarare. Aproape 450.000 de euro se vor plati pentru studiile de fezabilitate.

"Vrem sa separam traficul comercial de cel general - private jet-uri, curse operate de politie sau ambulanta -, pentru ca mixul acesta creeaza dificultati de operare", a declarat el. Desi a fost proiectat pentru o capacitate de 300.000 de pasageri, pe aeroportul din Baneasa traficul a ajuns la aproape 2,1 milioane de pasageri anul trecut.

Mai mult, în primul semestru anul acesta s-au înregistrat 1,1 milioane de pasageri, trafic în crestere cu 16,6%.

Întrebat de ZF cât la suta din traficul înregistrat de aeroportul din Baneasa este de business, Iordache a spus ca "este foarte slab dezvoltat". Altfel spus, de pe acest aeroport nu se opereaza în prezent un numar semnificativ de curse de business sau VIP, cu private jet-uri. Pe piata româneasca, printre companiile aeriene care detin avioane pe care le închiriaza pentru curse business sau zboruri charter se numara Jetran Air a lui Ovidiu Tender, Bucharest Air sau Tiriac Air. Compania Jetran Air nu si-a închiriat avioanele catre operatori locali, ci pentru operatori straini, inclusiv din Africa.

Mai mult, se doreste transformarea aeroportului din Baneasa dupa modelul London City Airport, un aeroport de pe care se opereaza sute de curse de business.

Afla mai multe despre planurile pentru Aeroportul Baneasa pe www.zf.ro


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Scopul anchetelor din România şi Polonia cu privire la închisorile CIA a fost protejarea autorităţilor

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Principalul scop al investigatiilor declansate în Polonia si România în legatura cu centrele de detentie ale CIA a fost protejarea autoritatilor si obstructionarea cautarii adevarului, comenteaza Financial Times, în editia electronica.

Scopul anchetelor din România si Polonia cu privire la închisorile CIA a fost protejarea autoritatilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În Polonia si România, unde au fost înfiintate centre de detentie ale CIA în 2002 si, respectiv, 2003, nu este cinic ca sugeram ca principalul scop al investigatiilor a fost protejarea autoritatilor si atenuarea cautarii adevarului. Centrul problemei în aceste doua tari, ca peste tot în Europa, este atitudinea obstructiva a guvernelor care invoca principiile securitatii de stat pentru a bloca încercarile de descoperire a ilegalitatii", comenteaza Financial Times.

Chiar si în prezent, amploarea totala a implicarii Europei în activitatile secrete ale CIA nu este clara. Este sigur însa ca diferite tari au fost complice la abuzurile privind drepturile omului, de la rapiri, transferuri fortate de indivizi catre jurisdictii neeuropene represive, disparitii, detentii secrete pe teritoriul european, la tortura si brutalitate, afirma cotidianul britanic.

Aceste excese au fost comise de CIA în colaborare cu parteneri europeni, al caror rol de subordonare nu le scuza complicitatea. Ceea ce ramâne de stabilit este în ce masura guvernele europene au ordonat explicit sau au încurajat implicit serviciile lor secrete sa asiste CIA.

Din nefericire, guvernele par hotarâte sa îngroape aceste evenimente. Anchetele oficiale din tarile cele mai implicate în extradarile extraordinare ale Statele Unite si programele de detentie s-au încheiat fara sa ajunga la concluzii semnificative sau au fost închise prematur, conchide cotidianul.


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane