HomeExterne
BRUXELLES, (astăzi, 08:36)Retragerea parţială a militarilor americani implicaţi în Afganistan este "rezultatul progreselor" realizate pe teren împotriva insurgenţei, a declarat joi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
NATO consideră că progresele de pe teren permit începerea retragerii din Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)"Am discutat cu preşedintele Obama. Decizia sa de a începe o retragere a forţelor americane în iulie este rezultatul progreselor pe care le-am realizat pe teren", a comentat el într-un comunicat.
"Talibanii sunt sub presiune. Forţele de securitate se consolidează în fiecare zi şi vor putea prelua comanda (de la forţele internaţionale) în 2014", a subliniat Rasmussen.
"Strategia noastră aduce rezultate şi rolul NATO şi Isaf vor evolua, trecând de la luptă la susţinere", a explicat el.
Premierul britanic David Cameron s-a declarat "în totalitate de acord" cu preşedintele american, în special în ceea ce priveşte menţinerea unei "presiuni continue" asupra insurgenţilor afgani în perioada reducerii numărului de militari, a anunţat noi Downing Street.
Preşedinţia franceză a anunţat că "Franţa împărtăşeşte analiza şi obiectivele americane" şi "salută decizia preşedintelui Obama".
Franţa va recurge la "o retragere progresivă" a forţelor sale din Afganistan, "în mod proporţional" şi "într-un calendar comparabil retragerii forţelor americane", a anunţat joi dimineaţa palatul Elysee într-un comunicat.
La rândul său, premierul australian Julia Gillard a declarat că trupele australiene vor rămâne în Afganistan până în 2014, aşa cum s-a prevăzut iniţial, în pofida retragerii unei treimi din forţele americane până în vara lui 2012.
Australia are circa 1.500 de militari în Afganista, dintre care 27 au murit începând din 2001.
"În raport cu ceea ce au anunţat Statele Unite, munca noastră în provincia Uruzgan va continua în acelaşi fel", a declarat premierul australian.
Preşedintele american Barack Obama a anunţat miercuri seara retragerea până în vara lui 2012 a 33.000 de militari trimişi în urmă cu 18 luni în Afganistan, decizie pe care a justificat-o, la zece ani de la 11 septembrie, prin loviturile aduse Al-Qaida. Circa 10.000 dintre cei 99.000 de militari americani staţionaţi în prezent în Afganistan urmează să fie repatriaţi până la sfârşitul anului.
Forţele internaţionale din Afganistan numără, de asemenea, 47.000 de militari din ţările membre NATO.
Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu despre Regele Mihai reprezintă un fals istoric şi o lipsă de eleganţă la adresa unui fost şef de stat. citeşte tot
Anastase: Varianta cu opt regiuni plus Covasna şi Harghita e în discuţie. Decizia se ia în coaliţie
Prim vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că varianta de reorganizare cu opt regiuni plus judeţele Covasna şi Harghita este una maximală şi "în discuţie", o decizie urmând să se ia luni, în coaliţie. citeşte tot
Timiş: Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de lacuri şi vopsele
Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineaţă, la un depozit de lacuri din comuna Parţa, judeţul Timiş, pompierii intervenind cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor. citeşte tot
Obama anunţă retragerea a 33.000 de militari din Afganistan până în vara lui 2012 - VIDEO
Barack Obama a anunţat miercuri retragerea, până în vara lui 2012, a unei treimi din forţele americane staţionate în Afganistan, respectiv 33.000 de militari, decizie pe care a justificat-o prin înfrângerile suferite de Al-Qaida la zece ani de la invadarea ţării. citeşte tot
Cutremur puternic în largul coastelor de nord-est ale Japoniei
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,7 s-a produs joi dimineaţa în largul coastelor de nord-est ale Japoniei, declanşând o scurtă avertizare de tsunami în regiunea deja devastată de un val seismic la 11 martie. citeşte tot
Băsescu: Isărescu a spus că nicio bancă, chiar în ţări în dificultate, nu a scos capital din România
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Mugur Isărescu i-a spus, marţi, că nicio bancă, chiar în state aflate în dificultate, nu a scos capital din România. citeşte tot
Băsescu: Discut joi cu Viktor Orban. Am refuzat să particip la o întâlnire a ambasadorului ungar
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că va discuta, joi, la Bruxelles, cu Viktor Orban despre problemele apărute în dialogul româno-ungar, adăugând că a refuzat să participe la reuniunea organizată de ambasadorul Ungariei cu ceilalţi ambasadori din UE "ca un semn". citeşte tot
Kelemen: Am discutat despre varianta opt judeţe plus Harghita şi Covasna. Este o variantă de lucru
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat, miercuri, că în cadrul consultărilor de la Cotroceni s-a discutat despre o variantă de reorganizare administrativ-teritorială a ţării cu opt judeţe, plus Harghita şi Covasna, acestea rămânând separat, în actuala formulă. citeşte tot
Băsescu: Cu Năstase, Iliescu, Mitrea, Geoană şi Tăriceanu în locul liderilor USL ar fi fost altceva
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că dacă în locul lui Antonescu şi Ponta ar fi fost la Cotroceni alţi lideri ai opoziţiei, atunci "ar fi fost altceva", şeful statului numindu-i, în acest context, pe Adrian Năstase, Miron Mitrea, Ion Iliescu, Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu. citeşte tot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu