luni, 18 iulie 2011

Premierul britanic, în dificultate în urma demisiei directorului Scotland Yard

birou notarial


Pret aparat dentar


Baloane


HomeExterne LONDRA, (astăzi, 08:52)

Demisia, duminică, a şefului Scotland Yard, Sir Paul Stephenson, acuzat în cazul scandalului privind interceptările efectuate în cadrul grupului Murdoch, riscă să-l pună în dificultate pe premierul britanic David Cameron, aprecia luni presa britanică.

David Cameron (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acesta din urmă este acuzat că a angajat un fost redactor-şef adjunct al News of the World, Andy Coulson, suspectat în prezent că a "conspirat pentru interceptarea comunicaţiilor".

Coulson a demisionat în 2007 de la tabloid şi a devenit ulterior directorul de comunicare al lui David Cameron, post pe care l-a abandonat în ianuarie din cauza acestui scandal.

Demisia directorului Scotland Yard Paul Stephenson "arată că criza se propagă acum în presă, politică şi poliţie", apreciază The Guardian (stânga) în editorialul său, adăugând că "acum, premierul se află într-adevăr în dificultate".

Daily Telegraph (centru dreapta) anticipează vremuri grele pentru Cameron. "Departe de a reduce presiunea asupra lui David Cameron, plecarea lui Sir Paul o sporeşte", consideră cotidianul.

"După ce Cameron a făcut greşeala fatală de a-l numi pe Andy Coulson (...), el a început să fie implicat în această tenebroasă afacere. Nu sunt semne că aceasta va înceta", adaugă Daily Telegraph.

La rândul său, Daily Mail (conservator) titrează pe prima pagina "Dezintegrarea poliţiei londoneze", în timp ce Times, deţinut de Murdoch, apreciază că Stephenson "avea dreptate să demisioneze", dar că poliţia "are un drum lung de parcurs pentru a recâştiga încrederea publicului".

"Poliţia, în calitate de depozitar al forţei în cadrul statului, ar trebui să beneficieze de încrederea publicului mai mult decât alte instituţii. Sir Paul a luat un start bun (demisionând) dar este puţin probabil ca acesta să reprezinte sfârşitul afacerii".

Taguri:M.BRITANIE , POLIŢIE , POLITICĂ Primul audit naţional al serviciilor sociale. Copiii din Direcţiile de Asistenţă Socială îşi vor spune părerea despre sistem Imaginea articolului Primul audit naţional al serviciilor sociale. Copiii din Direcţiile de Asistenţă Socială îşi vor spune părerea despre sistem

Toate Direcţiile de Asistenţă Sociale vor fi evaluate, în perioada iulie - septembrie, pentru primul audit naţional al serviciilor sociale, în cadrul căruia şi copiii instituţionalizaţi vor fi întrebaţi ce părere au despre sistemul actual şi ce schimbări ar vrea să fie făcute. citeşte tot

Băsescu şi membri ai Guvernului au petrecut sâmbătă la nunta fetei lui Oprea Imaginea articolului Băsescu şi membri ai Guvernului au petrecut sâmbătă la nunta fetei lui Oprea

Preşedintele Traian Băsescu şi marea majoritate a membrilor Guvernului au participat, sâmbătă, la nunta organizată de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, pentru fata sa, menţionând că au fost prezenţi şi Marian Oprişan, Eugen Bejinariu şi Vasile Dâncu. citeşte tot

Titularizare 2011: Aproape 24.000 de candidaţi află luni rezultatele Imaginea articolului Titularizare 2011: Aproape 24.000 de candidaţi află luni rezultatele

Aproape 24.000 de candidaţi rămaşi în concurs la proba scrisă de la titularizare află luni rezultatele, acestea urmând să fie afişate la sediul unităţii în care s-a desfăşurat testarea. citeşte tot

Hugo Chavez, grav bolnav: Din adăpostul meu, duc lupta pentru viaţă Imaginea articolului Hugo Chavez, grav bolnav: Din adăpostul meu, duc lupta pentru viaţă

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a declarat că de acum duce "bătălia pentru viaţă", duminică, la o zi de la sosirea sa în Cuba pentru chimioterapie, după ce a fost operat de cancer în urmă cu o lună. citeşte tot

Hosni Mubarak s-ar afla în comă. Spitalul unde este internat a respins această informaţie Imaginea articolului Hosni Mubarak s-ar afla în comă. Spitalul unde este internat a respins această informaţie

Starea de sănătate a fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak s-a deteriorat duminică seara, existând informaţii că s-ar afla în comă, deşi spitalul unde este internat a respins această informaţie. citeşte tot

Directorul Scotland Yard a demisionat, pe fondul scandalului interceptărilor din Marea Britanie Imaginea articolului Directorul Scotland Yard a demisionat, pe fondul scandalului interceptărilor din Marea Britanie

Directorul Scotland Yard, Paul Stephenson, a demisionat, duminică seara, pe fondul scandalului interceptărilor telefonice de către jurnaliştii de la News of The World, informează Sky News. citeşte tot

Aproximativ 100 de gospodării din patru localităţi din judeţul Covasna au fost inundate Imaginea articolului Aproximativ 100 de gospodării din patru localităţi din judeţul Covasna au fost inundate

Aproximativ 100 de gospodării din patru localităţi din judeţul Covasna au fost afectate de inundaţii în urma ploilor torenţiale căzute duminică seară. citeşte tot

Cinci aeronave care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Henri Coandă, redirecţionate spre Constanţa Imaginea articolului Cinci aeronave care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Henri Coandă, redirecţionate spre Constanţa

Cinci aeronave de la Paris, Istanbul, Dubrovnik, Timişoara şi Iaşi, care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti au fost redirecţionate spre aeroportul din Constanţa, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Valentin Iordache. citeşte tot

Buzău: O tânără a murit, iar alte patru persoane au fost grav rănite în urma unui accident Imaginea articolului Buzău: O tânără a murit, iar alte patru persoane au fost grav rănite în urma unui accident

O tânără de 24 de ani a murit, iar alte patru persoane au fost grav rănite, duminică seară, după ce maşina în care se aflau s-a răstunat pe un câmp, accidentul petrecându-se pe DN 2 (E 85), în localitatea buzoiană Costeşti. citeşte tot


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Aranjamente baloane

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu