HomeSocialBUCUREŞTI, (astăzi, 10:57)
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, le-a spus, vineri, absolvenţilor Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, că trebuie să fie conştienţi că au de confirmat şi chiar de întrecut standarde foarte ridicate şi că reprezintă o instituţie fundamentală a ţării.
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)"Fiţi conştienţi, în tot ceea ce veţi face de acum înainte, că reprezentaţi o instituţie fundamentală a ţării. Românii s-au îndreptat întotdeauna, în momentele de cumpănă, către Biserică şi către Armată pentru îndrumare şi sprijin. Prin misiunea lor, de apărare a esenţei naţiunii, misiune dăltuită în istorie şi consfinţită întotdeauna în Constituţia ţării, militarii au inspirat întotdeauna încredere şi curaj", le-a spus ministrul Gabriel Oprea absolvenţilor.
Ministrul le-a mai spus acestora, la ceremonia de absolvire care s-a desfăşurat, vineri, pe esplanada din faţa UNAp, că sunt cei care vor duce mai departe tradiţia şcolii militare româneşti.
"Trebuie să fiţi conştienţi că nu este o moştenire uşoară! Aveţi de confirmat şi, de ce nu, de întrecut standarde foarte ridicate. Aici s-au format elite, aici s-au născut idei ce au marcat epoci şi de aici şi-au început drumul mari personalităţi ale României moderne", a spus el.
Totodată, Oprea a subliniat că ofiţerii care şi-au perfecţionat pregătirea în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" se regăsesc acum la conducerea unor structuri importante ale Armatei.
"De asemenea, după absolvirea Colegiului Naţional de Apărare, această şcoală a elitelor politico-militare, foştii cursanţi şi-au asumat, cu succes, importante responsabilităţi în instituţii ale statului, din domeniul securităţii naţionale sau conexe acestora. Acesta este destinul care vă aşteaptă şi pe dumneavoastră. Nu ezitaţi să vi-l asumaţi", le-a mai spus Oprea absolvenţilor.
La ceremonie a luat cuvântul şi şeful promoţiei 114 "Dimitrie Cantemir" al Facultăţii de Comandă şi Stat Major din cadrul UNAp, maiorul Nicolaescu Constantin.
Ceremonia de absolvire a ofiţerilor promoţiei 114 "Dimitrie Cantemir" a Universităţii Naţionale de Apărare Carol I şi a cursanţilor seriei a XXII-a a Colegiului Naţional de Apărare a avut loc vineri dimineaţă, la sediul Universităţii.
La eveniment au fost invitaţi să participe, alături de familiile absolvenţilor şi personalul celor două instituţii de învăţământ militar superior, reprezentanţi ai MApN, ai autorităţilor publice locale, cadre militare în rezervă şi în retragere şi veterani de război.
Google a început să trimită mesaje de avertizare către peste două milioane de utilizatori, care sunt anunţaţi că le-au fost virusate computerele. citeşte tot
Pictorul Lucian Freud a încetat din viaţă
Pictorul Lucian Freud, nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud, a murit la vârsta de 88 de ani, a anunţat, joi, avocatul artistului. citeşte tot
Drumul din Răchiţele, într-un proiect de modernizare. Boc spune că nu are informaţii
Drumul principal din satul Răchiţele, localitatea natală a premierului Emil Boc, este inclus într-un proiect de modernizare derulat de Consiliul Judeţean Cluj, şeful Guvernului fiind întrebat joi despre lucrările de asfaltare din zonă, care ar fi făcute până la casa părintească a acestuia. citeşte tot
Fraudă de 80 mil. lei: Descinderi în opt locuinţe din Bucureşti şi Snagov şi la vila lui Said Baaklini
Opt percheziţii au loc în Bucureşti şi Snagov, iar a noua la vila din Ştefăneşti a lui Baaklini, cercetat pentru complicitate la o fraudă de 80 de milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro), spun surse judiciare. citeşte tot
Recomandări pentru weekend-ul 22-24 iulie
Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti. citeşte tot
Rezultatele de la bacalaureat, ilustrare a dificultăţii de eliminare a corupţiei. Cum comentează The Economist situaţia din învăţământ
Corupţia din şcolile româneşti, care nu este inclusă în mecanismul de monitorizare UE, reprezintă o ilustrare a dificultăţilor de eliminare a acestui fenomen, care încă nu este luat în serios în România, potrivit unui comentariu publicat de blogul The Economist. citeşte tot
Pe teritoriul Canadei se ascund 30 de criminali de război. Autorităţile cer ajutor pentru localizarea lor
Guvernul canadian a publicat joi o listă cu 30 de persoane acuzate de crime de război sau crime împotriva umanităţii, care se ascund în Canada, şi a cerut populaţiei ajutor pentru localizarea acestora. citeşte tot
Trei polonezi, blocaţi în Munţii Latoriţei, la peste 1.800 de metri altitudine, au fost găsiţi
Trei turişti polonezi - soţ, soţie şi copilul lor de cinci ani - care au rămas blocaţi, în noaptea de joi spre vineri, în Munţii Latoriţei din judeţul Vâlcea, la o altitudine de peste 1.800 de metri, au fost găsiţi de echipele de intervenţie, după aproximativ nouă ore. citeşte tot
Hackerii din grupul Anonymous au obţinut documente confidenţiale NATO
Hackerii din grupul Anonymous au anunţat că au pătruns ilegal în sistemul informatic al NATO şi au intrat în posesia unui gigaoctet de documente ale Alianţei Nord-Atlantice. citeşte tot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu