vineri, 17 iunie 2011

Acţiune a poliţiştilor pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă. Fosta şefă a Loteriei, amendată

birou notarial

HomeSocialBUCUREŞTI, (astăzi, 11:12)

Poliţiştii rutieri au constatat peste 130 de nereguli în trafic, în timpul unei acţiuni derulate pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă, 26 de persoane, printre care şi fosta şefă a Loteriei Române, Liliana Mincă, fiind sancţionate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Acţiune a poliţiştilor pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă. Fosta şefă a Loteriei, amendată (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Acţiunea a avut loc joi seară, între orele 19.00 - 23.00, la km 20, pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă, fiind derulată de Secţia de Poliţie Autostrăzi împreună cu Direcţia Rutieră, pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor care reglementează deplasarea pe drumurile publice.

În urma acţiunii desfăşurate au fost depistate peste 130 de nereguli în trafic, cele mai multe, 36, privind conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice pe drumurile publice.

De asemenea, au fost aplicate 26 de sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice şi 17 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea Ordonanţei 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. Au mai fost aplicate două sancţiuni contravenţionale pentru lipsă rovigneta, trei pentru lipsă RCA şi şase pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Printre şoferii opriţi pentru viteză prea mare la volan a fost şi Liliana Mincă, care conducea cu 143 km/oră. Ea a fost sancţionată cu două puncte penalizare şi o amendă de 67 de lei.

Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şasepermise de conducere, dintre care cinci pentru defecţiuni ale sistemului de direcţie sau de frânare a autovehiculului şi au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare, 20 dintre acestea pentru defecţiuni tehnice.

În cadrul acţiunii, desfăşurate în sistem integrat, au participat, pe lângă cei 51 de poliţişti ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi, şi poliţişti din structurile de combatere a infracţionalităţii referitoare la consumul şi traficul de droguri, însoţiţi de câini antrenaţi pentru depistarea stupefiantelor, poliţişti ai Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, precum şi luptători din cadrul SIAS.

Alături de poliţişti au mai participat şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Autorităţii Vamale, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bucureşti, precum şi inspectori ai ARR, RAR şi CNADNR.

Descopera un stil unic de leadership din cartea STEVE JOBS iLeadership pentru o noua generatie. Biografia lui STEVE JOBS, cel care a revolutionat lumea in care traim - felul in care muncim, ne jucam si comunicam, va fi distribuita la chioscuri numai cu ZIARUL FINANCIAR in perioada 15-21 iunie la pretul de 15.9 lei. Taguri:RUTIER , AUTOSTRADA , Acţiune a poliţiştilor pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă. Fosta şefă a Loteriei, amendată Imaginea articolului Acţiune a poliţiştilor pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă. Fosta şefă a Loteriei, amendată

Poliţiştii rutieri au constatat peste 130 de nereguli în trafic, în timpul unei acţiuni derulate pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă, 26 de persoane, printre care şi fosta şefă a Loteriei Române, Liliana Mincă, fiind sancţionate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. citeşte tot

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: Igaş să-şi dea demisia dacă nu spune cine nu a susţinut propunerile sindicatelor Imaginea articolului Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: Igaş să-şi dea demisia dacă nu spune cine nu a susţinut propunerile sindicatelor

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a declarat, vineri, înaintea discuţiilor cu ministrul Traian Igaş că va cere demisia acestuia dacă nu spune public cine nu a susţinut propunerile sindicatelor în privinţa reorganizării MAI. citeşte tot

Înmatriculările Dacia în UE au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni, la puţin peste 105.000 maşini Imaginea articolului Înmatriculările Dacia în UE au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni, la puţin peste 105.000 maşini

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Uniunea Europeană au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 105.073 de unităţi, pe o piaţă în contracţie cu 0,8%, potrivit datelor prezentate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). citeşte tot

Al-Qaida reîncepe atacurile? O listă cu potenţiale ţinte a fost postată pe internet Imaginea articolului Al-Qaida reîncepe atacurile? O listă cu potenţiale ţinte a fost postată pe internet

Un site care are legături cu al-Qaida a postat o potenţială listă cu ţinte, care include numele şi fotografiile mai multor oficiali politici americani şi lideri din domeniul comercial, cerându-le teroriştilor să îi atace în propriile lor case, relatează NBC New York în pagina electronică. citeşte tot

Boc: Impozitarea suplimentară pentru mai multe case, menţinută atât în 2012, dar şi în anii următori Imaginea articolului Boc: Impozitarea suplimentară pentru mai multe case, menţinută atât în 2012, dar şi în anii următori

Impozitarea suplimentară a proprietarilor de mai multe case va fi menţinută atât anul viitor, cât şi în următorii ani, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc, arătând că a fost "profund nemulţumit" de decizia Parlamentului de a limita la acest an aplicarea acestor impozite majorate. citeşte tot

Un militar român aflat în misiune în Afganistan a fost rănit Imaginea articolului Un militar român aflat în misiune în Afganistan a fost rănit

Plutonierul Nicuşor Bica, din Batalionul 26 Infanterie, aflat în misiune în Afganistan, "a fost rănit uşor în zona ochilor", joi, în cursul după-amiezii, după explozia unui dispozitiv improvizat, informează MApN, precizând că starea militarului este stabilă, nefiindu-i pusă în pericol viaţa. citeşte tot

Boc îi răspunde vicepremierului ungar: Problema reorganizării este în exclusivitate a statului român Imaginea articolului Boc îi răspunde vicepremierului ungar: Problema reorganizării este în exclusivitate a statului român

Problema reorganizării administrative este în exclusivitate a statului român, ca în orice ţară europeană, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc, în replică la afirmaţiile vicepremierului ungar pe această temă. citeşte tot

Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Budapesta împotriva măsurilor de austeriate Imaginea articolului Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Budapesta împotriva măsurilor de austeriate

Aproximativ 10.000 de manifestanţi, între care poliţişti şi pompieri, au defilat joi, în centrul Budapestei, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul conservator al lui Viktor Orban. citeşte tot

Avocatul braşovean Victor Teodorescu a fost arestat Imaginea articolului Avocatul braşovean Victor Teodorescu a fost arestat

Avocatul braşovean Victor Teodorescu, fost procuror, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a fost arestat de Curtea de Apel Bucureşti, el declarând recurs. citeşte tot

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Cost aparat dentar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu