luni, 20 iunie 2011

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: Igaş să-şi dea demisia dacă nu spune cine nu a susţinut propunerile sindicatelor

birou notarial

HomeSocialBUCUREŞTI, (astăzi, 10:52)

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a declarat, vineri, înaintea discuţiilor cu ministrul Traian Igaş că va cere demisia acestuia dacă nu spune public cine nu a susţinut propunerile sindicatelor în privinţa reorganizării MAI.

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: Igaş să-şi dea demisia dacă nu spune cine nu a susţinut propunerile sindicatelor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Marin Gruia a precizat că, deşi sindicaliştii au propus pensionarea la cerere a unor angajaţi ai MAI şi emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă acest lucru, actul normativ aprobat joi de Guvern nu conţine decât una din propunerile sindicaliştilor.

Liderul SNPC a susţinut astfel că ministrul Traian Igaş ar trebui să iasă public şi să spună cine nu a susţinut propunerile sindicaliştilor, discutate în cadrul mai multor întâlniri cu oficialii MAI. El a mai spus că în cazul în care Igaş nu face public această informaţie ar trebui să-şi dea demisia pentru că acea ordonanţă de urgenţă se referă la altceva decât ceea ce au convenit sindicaliştii şi reprezentanţii MAI.

Totodată, Marin Gruia a susţinut că acea ordonanţă de urgenţă este în afara legii în contextul în care Curtea Constituţională se pronunţă abia vineri cu privire la reorganizarea MAI.

Potrivit liderului sindical, acea ordonanţă conţine încă o neregulă, şi anume că, în situaţia reorganizării, instituţia nu poate înfiinţa funcţii identice cu cele radiate, iar MAI urmează să radieze 7.800 de funcţii. Totodată, liderul SNPPC a arătat că ordonanţa de urgenţă ar fi trebuit să prevadă şi cele 10 salarii compensatorii în contextul în care actul normativ substituie o lege care nu se mai aplică.

Liderul SNPC Marin Gruia şi liderul "Pro Lex" Vasile Lincu au intrat, vinieeri, la ora 10.00, la discuţii cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi cu oficiali din conducerea MAI. Aceasta va fi ultima întâlnire dintre sindicalişti şi conducerea ministerului pe tema disponibilizărilor din instituţ.

Guvernul a adoptat, joi, OUG privind unele măsuri legate de încadrarea în limita cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor, care prevede amânarea încadrării absolvenţilor şcolilor ministerului până la 1 ianuarie 2012.

Actul normativ prevede acordarea ajutorului pentru poliţiştii şi cadrele militare, care încetează raporturile de muncă cu MAI sau trec în rezervă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Potrivit Ordonanţei, dacă persoanele în cauză sunt apte de muncă, dar nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii, beneficiază de plata unui ajutor, stabilit în raport cu vechimea efectivă în calitate de personal militar sau poliţist, calculat în funcţie de salariul funcţiei de bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate (50 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între unu şi cinci ani, 55 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă cuprinsă între cinci şi 15 ani inclusiv, respectiv 60 la sută din salariul funcţiei de bază, la vechime efectivă de peste 15 ani).

OUG mai prevede exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare pentru poliţiştii şi cadrele militare care solicită încetarea raporturilor de serviciu, prin demisie sau la cerere, anterior datei aplicării măsurilor de reducere a numărului de posturi. MAI precizează că decizia privind exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare a fost luată în urma dialogului social cu sindicatele.

Potrivit actului normativ, încadrarea absolvenţilor promoţiilor anului 2011 ale şcolilor din structura MAI, respectiv din structura Ministerului Apărării Naţionale (pregătiţi pentru nevoile MAI) se face începând cu data de 1 ianuarie 2012.

Măsurile au fost luate având în vedere necesitatea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal pentru anul 2011 prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 286/2010.

Descopera un stil unic de leadership din cartea STEVE JOBS iLeadership pentru o noua generatie. Biografia lui STEVE JOBS, cel care a revolutionat lumea in care traim - felul in care muncim, ne jucam si comunicam, va fi distribuita la chioscuri numai cu ZIARUL FINANCIAR in perioada 15-21 iunie la pretul de 15.9 lei. Taguri:GRUIA , DISCUŢII , Acţiune a poliţiştilor pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă. Fosta şefă a Loteriei, amendată Imaginea articolului Acţiune a poliţiştilor pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă. Fosta şefă a Loteriei, amendată

Poliţiştii rutieri au constatat peste 130 de nereguli în trafic, în timpul unei acţiuni derulate pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă, 26 de persoane, printre care şi fosta şefă a Loteriei Române, Liliana Mincă, fiind sancţionate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. citeşte tot

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: Igaş să-şi dea demisia dacă nu spune cine nu a susţinut propunerile sindicatelor Imaginea articolului Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: Igaş să-şi dea demisia dacă nu spune cine nu a susţinut propunerile sindicatelor

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a declarat, vineri, înaintea discuţiilor cu ministrul Traian Igaş că va cere demisia acestuia dacă nu spune public cine nu a susţinut propunerile sindicatelor în privinţa reorganizării MAI. citeşte tot

Înmatriculările Dacia în UE au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni, la puţin peste 105.000 maşini Imaginea articolului Înmatriculările Dacia în UE au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni, la puţin peste 105.000 maşini

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Uniunea Europeană au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 105.073 de unităţi, pe o piaţă în contracţie cu 0,8%, potrivit datelor prezentate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). citeşte tot

Al-Qaida reîncepe atacurile? O listă cu potenţiale ţinte a fost postată pe internet Imaginea articolului Al-Qaida reîncepe atacurile? O listă cu potenţiale ţinte a fost postată pe internet

Un site care are legături cu al-Qaida a postat o potenţială listă cu ţinte, care include numele şi fotografiile mai multor oficiali politici americani şi lideri din domeniul comercial, cerându-le teroriştilor să îi atace în propriile lor case, relatează NBC New York în pagina electronică. citeşte tot

Boc: Impozitarea suplimentară pentru mai multe case, menţinută atât în 2012, dar şi în anii următori Imaginea articolului Boc: Impozitarea suplimentară pentru mai multe case, menţinută atât în 2012, dar şi în anii următori

Impozitarea suplimentară a proprietarilor de mai multe case va fi menţinută atât anul viitor, cât şi în următorii ani, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc, arătând că a fost "profund nemulţumit" de decizia Parlamentului de a limita la acest an aplicarea acestor impozite majorate. citeşte tot

Un militar român aflat în misiune în Afganistan a fost rănit Imaginea articolului Un militar român aflat în misiune în Afganistan a fost rănit

Plutonierul Nicuşor Bica, din Batalionul 26 Infanterie, aflat în misiune în Afganistan, "a fost rănit uşor în zona ochilor", joi, în cursul după-amiezii, după explozia unui dispozitiv improvizat, informează MApN, precizând că starea militarului este stabilă, nefiindu-i pusă în pericol viaţa. citeşte tot

Boc îi răspunde vicepremierului ungar: Problema reorganizării este în exclusivitate a statului român Imaginea articolului Boc îi răspunde vicepremierului ungar: Problema reorganizării este în exclusivitate a statului român

Problema reorganizării administrative este în exclusivitate a statului român, ca în orice ţară europeană, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc, în replică la afirmaţiile vicepremierului ungar pe această temă. citeşte tot

Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Budapesta împotriva măsurilor de austeriate Imaginea articolului Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Budapesta împotriva măsurilor de austeriate

Aproximativ 10.000 de manifestanţi, între care poliţişti şi pompieri, au defilat joi, în centrul Budapestei, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul conservator al lui Viktor Orban. citeşte tot

Avocatul braşovean Victor Teodorescu a fost arestat Imaginea articolului Avocatul braşovean Victor Teodorescu a fost arestat

Avocatul braşovean Victor Teodorescu, fost procuror, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a fost arestat de Curtea de Apel Bucureşti, el declarând recurs. citeşte tot

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Cost aparat dentar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu