luni, 20 iunie 2011

Eva Longoria denunţă folosirea minorilor la muncile agricole în Statele Unite

birou notarial

HomeLife-Inedit WASHINGTON, (astăzi, 11:41)

Actriţa Eva Longoria a denunţat, joi, în faţa Congresului american, folosirea adolescenţilor pe terenurile agricole din Statele Unite, declarându-şi sprijinul pentru un proiect de lege care vizează ridicarea pragului vârstei minime admise pentru a putea lucra în exploatările agricole.

Eva Longoria denunţă folosirea minorilor la muncile agricole în Statele Unite (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este o tragedie teribilă care are loc în ţara noastră", a declarat Eva Longoria în cadrul unei conferinţe de presă ce a fost organizată, joi, în faţa Capitoliului din Washington.

Actriţa este, totodată, producătoarea documentarului intitulat "The Harvest", care prezintă condiţiile dure de muncă pentru circa 400.000 de minori angajaţi în fermele americane.

Eva Longoria, în vârstă de 36 de ani, a crescut într-o fermă din statul Texas.

Proiectul de lege depus de reprezentanta democrată din California Lucille Roybal-Allard propune ridicarea de la 12 ani la 14 ani a pragului vârstei minime legale pentru a putea obţine un loc de muncă pe terenurile agricole din Statele Unite ale Americii.

Acelaşi proiect propune trecerea de la 16 ani la 18 ani a vârstei minime legale pentru a ocupa un loc de muncă ce este considerat periculos. Textul de lege reduce totodată concentraţia de pesticide la care minorii pot fi expuşi.

Minorii care lucrează în fermele agricole americane prezintă un risc de patru ori mai mare de a abandona sistemul şcolar. În total, 87% dintre adolescenţii folosiţi pe terenurile agricole sunt de origine hispanică.

Potrivit mai multor asociaţii care militează pentru respectarea drepturilor omului, aceşti tineri lucrează adeseori la temperaturi ce depăşesc 35 de grade Celsius, timp de peste 12 ore pe zi.

Eva Longoria a devenit celebră graţie personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune "Desperate Housewives/ Neveste disperate". Cel mai recent rol de pe marele ecran pentru Eva Longoria datează din 2008, când actriţa americană a jucat în comedia "Numai peste cadavrul ei/ Over Her Dead Body".

Descopera un stil unic de leadership din cartea STEVE JOBS iLeadership pentru o noua generatie. Biografia lui STEVE JOBS, cel care a revolutionat lumea in care traim - felul in care muncim, ne jucam si comunicam, va fi distribuita la chioscuri numai cu ZIARUL FINANCIAR in perioada 15-21 iunie la pretul de 15.9 lei. Taguri:EVA LONGORIA , MUNCI AGRICOLE , MINORI Acţiune a poliţiştilor pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă. Fosta şefă a Loteriei, amendată Imaginea articolului Acţiune a poliţiştilor pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă. Fosta şefă a Loteriei, amendată

Poliţiştii rutieri au constatat peste 130 de nereguli în trafic, în timpul unei acţiuni derulate pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă, 26 de persoane, printre care şi fosta şefă a Loteriei Române, Liliana Mincă, fiind sancţionate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. citeşte tot

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: Igaş să-şi dea demisia dacă nu spune cine nu a susţinut propunerile sindicatelor Imaginea articolului Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: Igaş să-şi dea demisia dacă nu spune cine nu a susţinut propunerile sindicatelor

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a declarat, vineri, înaintea discuţiilor cu ministrul Traian Igaş că va cere demisia acestuia dacă nu spune public cine nu a susţinut propunerile sindicatelor în privinţa reorganizării MAI. citeşte tot

Înmatriculările Dacia în UE au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni, la puţin peste 105.000 maşini Imaginea articolului Înmatriculările Dacia în UE au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni, la puţin peste 105.000 maşini

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Uniunea Europeană au scăzut cu 3,1% în primele cinci luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 105.073 de unităţi, pe o piaţă în contracţie cu 0,8%, potrivit datelor prezentate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). citeşte tot

Al-Qaida reîncepe atacurile? O listă cu potenţiale ţinte a fost postată pe internet Imaginea articolului Al-Qaida reîncepe atacurile? O listă cu potenţiale ţinte a fost postată pe internet

Un site care are legături cu al-Qaida a postat o potenţială listă cu ţinte, care include numele şi fotografiile mai multor oficiali politici americani şi lideri din domeniul comercial, cerându-le teroriştilor să îi atace în propriile lor case, relatează NBC New York în pagina electronică. citeşte tot

Boc: Impozitarea suplimentară pentru mai multe case, menţinută atât în 2012, dar şi în anii următori Imaginea articolului Boc: Impozitarea suplimentară pentru mai multe case, menţinută atât în 2012, dar şi în anii următori

Impozitarea suplimentară a proprietarilor de mai multe case va fi menţinută atât anul viitor, cât şi în următorii ani, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc, arătând că a fost "profund nemulţumit" de decizia Parlamentului de a limita la acest an aplicarea acestor impozite majorate. citeşte tot

Un militar român aflat în misiune în Afganistan a fost rănit Imaginea articolului Un militar român aflat în misiune în Afganistan a fost rănit

Plutonierul Nicuşor Bica, din Batalionul 26 Infanterie, aflat în misiune în Afganistan, "a fost rănit uşor în zona ochilor", joi, în cursul după-amiezii, după explozia unui dispozitiv improvizat, informează MApN, precizând că starea militarului este stabilă, nefiindu-i pusă în pericol viaţa. citeşte tot

Boc îi răspunde vicepremierului ungar: Problema reorganizării este în exclusivitate a statului român Imaginea articolului Boc îi răspunde vicepremierului ungar: Problema reorganizării este în exclusivitate a statului român

Problema reorganizării administrative este în exclusivitate a statului român, ca în orice ţară europeană, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc, în replică la afirmaţiile vicepremierului ungar pe această temă. citeşte tot

Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Budapesta împotriva măsurilor de austeriate Imaginea articolului Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Budapesta împotriva măsurilor de austeriate

Aproximativ 10.000 de manifestanţi, între care poliţişti şi pompieri, au defilat joi, în centrul Budapestei, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul conservator al lui Viktor Orban. citeşte tot

Avocatul braşovean Victor Teodorescu a fost arestat Imaginea articolului Avocatul braşovean Victor Teodorescu a fost arestat

Avocatul braşovean Victor Teodorescu, fost procuror, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a fost arestat de Curtea de Apel Bucureşti, el declarând recurs. citeşte tot

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Cost aparat dentar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu