HomeSocialBUCUREŞTI, (astăzi, 06:31)
Anul viitor, bucureştenii ar putea merge la serviciu cu telegondola. Aceasta va lega nordul de estul Capitalei, traversând şapte lacuri în doar 25 de minute. Viteza de deplasare va fi de 5 metri pe secundă, iar capacitatea de transport a unei singure telecabine va fi de 1.500 de persoane pe oră, de cinci ori mai mult decât încape într-un autobuz.
Bucureştiul va avea telegondolă. În cât timp vom putea traversa oraşulÎntregul traseu al telegondolei va avea o lungime de 10 kilometri, cu şase staţii, sau se va putea parcurge fără oprire. Distanţa între două telecabine va fi de 120 de metri, ceea ce înseamnă un timp de aşteptare în staţie de aproximativ un minut.
Transport în comun la 85 de metri înălţime şi reduceri pentru navetişti
Arhitectul Liliana Solon, consultant în cadrul societăţii Kasol Group, firmă care se ocupă cu elaborarea Planului de Urbanism Zonal al traseului telegondolei, a declarat pentru gândul că înălţimea cea mai mare la care se va circula va fi de 85 de metri.
"Înălţimea va fi variabilă. Se va pleca de la nivelul solului şi se va ajunge până la o înălţime de 85 de metri. În medie se va circula cam la 50 de metri înălţime. Telegondola va opri în şase staţii. Acestea vor fi în Pantelimon, în vecinătatea hypermarketului Cora, la Heliade între Vii, în parcul Plumbuita, pe Barbu Văcărescu, pe Aviatorilor şi la Casa Presei". În fiecare staţie se vor amenaja locuri de parcare şi vor exista spaţii pentru servicii. Telegondola va traversa salba de lacuri Dobroieşti, Fundeni, Colentina, Plumbuita, Tei, Floreasca şi va ajunge în Herăstrău.
Citeşte mai multe despre telegondola din Bucureşti pe www.gandul.info.
Descopera un stil unic de leadership din cartea STEVE JOBS iLeadership pentru o noua generatie. Biografia lui STEVE JOBS, cel care a revolutionat lumea in care traim - felul in care muncim, ne jucam si comunicam, va fi distribuita la chioscuri numai cu ZIARUL FINANCIAR in perioada 15-21 iunie la pretul de 15.9 lei.
Un jandarm din Suceava, un poliţist din Siret şi un consilier local din Grămâşti sunt cercetaţi alături de 164 de persoane implicate în contrabandă cu ţigări, ascunse din R. Moldova şi Ucraina în România, anchetatorii descinzând, joi, la 143 de locaţii din Suceava, Bucureşti, Constanţa şi Botoşani. citeşte tot
Şeful Poliţiei Române: Am trimis Corpul de control la Oradea pentru a vedea cum şi-a ridicat poliţistul arma
Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a trimis o echipă a Corpului de control al IGPR la Oradea, pentru a stabili cum a justificat poliţistul Gabriel Venter ridicarea armei de la Poliţia municipală, cu care şi-a împuşcat mortal părinţii. citeşte tot
Asociaţia Magistraţilor: Proiectul de revizuire a Constituţiei aduce grave îngrădiri
Asociaţia Magistraţilor spune că, deşi puterea judecătorească nu este indicată ca o componentă a puterilor în stat, proiectele Guvernului şi Preşedinţiei de revizuire a Consituţiei îi aduc grave îngrădiri, transformând independenţa într-un simplu termen sinonim cu subordonarea şi controlul politic. citeşte tot
Sindicatele, invitate vineri la o nouă rundă de negocieri pe tema restructurării din MAI
Ministrul Internelor, Traian Igaş, a discutat, miercuri, cu şefii de Arme modalităţile şi etapele procesului de restructurare din MAI, reprezentanţii sindicatelor urmând să fie invitaţi, vineri, la o nouă rundă de negocieri, pentru a analiza inclusiv suspendarea la cerere a poliţiştilor. citeşte tot
Primăria Capitalei are un Birou Permanent la Roma, condus de Ramona Bădescu
Primăria Capitalei are un Birou Permanent la Roma, condus de Ramona Bădescu, care va reprezenta interesele Bucureştiului în capitala Italiei. citeşte tot
Avocatul Victor Teodorescu a oferit 20.000 de euro unei persoane pentru a o omorî pe soţia sa
Avocatul braşovean Victor Teodorescu, fost procuror, a oferit 20.000 de euro unei persoane pentru a o omorî pe soţia sa, înainte de înţelegerea cu Erwin Victor Preşmereanu, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX surse judiciare. citeşte tot
Cutremure uriaşe ca cel din Japonia se pot produce şi în alte zone
Cutremure de o amploare excepţională, ca cel care a afectat, la 11 martie, Japonia, se pot produce în diverse puncte de pe glob, chiar dacă nu este cunoscut niciun precedent istoric în acest sens, avertizează un studiu japonez publicat miercuri. citeşte tot
Avocatul Victor Teodorescu, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a fost reţinut
Avocatul Victor Teodorescu, acuzat că a plănuit şi apoi a comandat uciderea soţiei sale pentru a încasa asigurarea de viaţă, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului instanţei supreme, urmând să fie dus, joi, la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. citeşte tot
Salariile de bază ale unor angajati CNADNR au crescut cu până la 75%
Mai mulţi angajaţi ai CNANDR implicaţi în proiectele de investiţii au primit majorări ale salariului de bază cu până la 75%, iar unii dintre salariaţi au câştiguri semnificativ mai mari faţă de cel al directorului general interimar, Daniela Drăghia, remunerată lunar cu 10.352 lei brut. citeşte tot

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu