miercuri, 7 septembrie 2011

Potrivit legii, intonarea imnului naţional în altă formă reprezintă contravenţie. Marcel Pavel: A fost alegerea mea să fac modificarea

birou notarial


Dj Nunta


Pret aparat dentar


Baloane


Interpretul Marcel Pavel a declarat, referitor la faptul ca a renuntat la cântarea unor versuri din imnul national în debutul partidei România-Franta, ca a fost alegerea sa, agreata si de FRF.

Primarul general Sorin Oprescu pune pe seama emotiilor greseala lui Marcel Pavel.

Legea prevede sanctiuni în cazul în care imnul national este cântat în alta forma si dupa alta partitura decât cea conforma reglementarilor legale în vigoare.

Contactat de MEDIAFAX, cântaretul Marcel Pavel a explicat ca a fost alegerea sa sa cânte imnul astfel si a discutat cu cei de la FRF în acest sens, acestia fiind de acord cu optiunea sa. Cântaretul a precizat ca timpul alocat pentru ambele imnuri a fost de 3 minute si a fost chiar depasit cu 10 secunde. Astfel, el a ales sa cânte doua strofe din imnul national, însa ultimele doua versuri din cea de-a doua strofa - "Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume/ Triumfator în lupte, un nume de Traian!" - au fost înlocuite cu ultimele doua versuri din prima strofa "Acum ori niciodata croieste-ti alta soarta/ La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani!", acestea constituind un refren.

"A fost ca un îndemn pentru echipa nationala", a spus Pavel privind reluarea celor doua versuri, în locul celor din strofa a doua. În plus, cântaretul a considerat ca celor de pe stadion le va fi mai usor sa cânte cu el doua versuri pe care le-au auzit deja.

"Am vrut sa cântam aceste versuri ca pe un îndemn. N-a fost rea-vointa, n-a fost nimic tendentios. A fost alegerea mea, ca toti suporterii sa cânte cu noi. Sunt onorat ca am fost invitat sa cânt imnul de stat", a spus Marcel Pavel, adaugând ca în urma interpretarii sale a primit mesaje de felicitare.

"N-a deranjat pe nimeni, decât presa (...). (Imnul n.r.) L-am cântat cu patos, cu demnitate, cu placere. Atmosfera a fost excelenta", a mai spus cântaretul, declarându-se înca o data onorat sa cânte pentru echipa nationala pe noul stadion. "Nu ma intereseaza politica. Sa n-aud de politica", a mai adaugat el.

Anterior, într-o declaratie citata de gandul.info, Marcel Pavel afirmase: "Se interpreta politic daca spuneam asta. (...) Mi s-ar fi reprosat daca as fi cântat cu Traian". Conform aceleiasi surse, primarul Sorin Oprescu a declarat ca interpretul "avea emotii, ca e om, nu e robot".

Pâna la aceasta ora reprezentantii Federatiei Române de Fotbal nu au putut fi contactati pentru a comenta acest subiect.

Potrivit Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema României de catre autoritatile si institutiile publice, imnul national al României este "Desteapta-te române", iar în interpretare vocala prescurtata, se intoneaza potrivit textului si partiturii prevazute în anexele legii.

"În interpretarea fanfarelor sau a altor formatii instrumentale, muzica imnului national se intoneaza o singura data", mai prevede legea.

Conform anexelor, forma prescurtata se refera la primele patru strofe ale imnului de stat.

Hotarârea de Guvern 1157/2001 prevede ca intonarea imnului national cu alt text si cu alta partitura decât cele stabilite de lege constituie contraventie, sanctionându-se cu amenda de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. Aceeasi HG prevede ca, atât constatarea contraventiei, cât si aplicarea amenzii se fac "de catre persoane împuternicite de ministrul Administratiei Publice, de catre prefect sau de împuternicitii acestuia si se aplica conducatorului autoritatii sau institutiei publice, primarului, presedintelui Consiliului Judetean, precum si persoanei fizice sau juridice vinovate de savârsirea contraventiei".


Birou Notarial Bucuresti


Cost aparat dentar


Dj Botez


Aranjamente baloane

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu