Acuzatiile primarului orasului Constanta, Radu Mazare, privind proiecte pe care le-ar fi depus la MDRT si pentru care nu ar fi primit aprobare sunt false si dovedesc faptul ca edilul habar nu are despre absorbtia fondurilor UE, sustine purtatorul de cuvânt al institutiei, Bogdan Oprea.
MDRT: Acuzatiile lui Mazare sunt false, habar nu are despre absorbtia fondurilor europene (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)"Domnul primar Mazare dovedeste ca habar nu are care sunt procedurile de absorbtie a fondurilor europene. Acuza ca, de câteva luni, a depus la ministerul nostru mai multe proiecte de finantare si ca nu-i sunt aprobate. Nimic mai fals! Domnul primar ar trebui sa stie ca nu a depus proiectele la noi la minister, ci, asa cum cer reglementarile în vigoare, la agentia de dezvoltare regionala de care apartine, organism care nu are nicio subordonare cu ministerul nostru, fiind format din autoritati locale si judetene, inclusiv reprezentanti ai Consiliului Local Constanta", se arata într-o declaratie a lui Oprea pentru MEDIAFAX.
Acesta precizeaza ca la MDRT a fost depus doar un singur proiect, care a fost aprobat.
"Ca sa fie clar, la minister a fost depus de domnul primar un singur proiect si acela a fost aprobat! Alte 5 proiecte sunt la ADR, iar de 6 proiecte, pe care domnul Mazare a promis ca le va face,
nu a mai auzit nimeni nimic si probabil ca nu se vor realiza niciodata", a declarat purtatorul de cuvânt al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Bogdan Oprea.
Primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, a declarat, joi, ca va sesiza Comisia Europeana, dar si pe premierul Emil Boc, în legatura cu faptul ca mai multe proiecte ale Zonei Metropolitane Constanta sunt depuse de mai multe luni la Ministerul Dezvoltarii si nu primesc aprobarea din partea MDRT.
Mazare a spus, joi, la începerea lucrarilor de constructie la parcarea supraetajata de la Spitalului Judetean Constanta, realizata cu fonduri europene, ca va mai astepta trei saptamâni pâna când va sesiza Comisia Europeana în legatura cu aceasta situatie si crede ca dupa aceea Elena Udrea "va lua viteza".
"Mai astept trei saptamâni dupa care o voi pârî premierului si Comisiei Europene. Probabil ca va lua viteza, nu stiu daca de la Boc, dar de la Comisia Europeana în mod categoric va lua viteza. Este inadmisibil, si asa este foarte greu sa depui aceste proiecte, iar cele de la Constanta sunt puricate cu acul daca exista toate avizele, avizuletele, daca au fost facuti toti pasii. Si dupa închidem acest proiect si-l depunem cu autorizatie de constructie, dupa cum bine vedeti, asteptam. Iar tanti Nuti tipa pe la televizor ca noi nu depunem proiecte", a afirmat Mazare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu