"Nimic nu poate zdrobi vointa" americanilor atunci când sunt uniti, nici chiar terorismul, a afirmat duminica presedintele Barack Obama, în cadrul unui discurs care a marcat comemorarea a zece ani de la atentatele din 11 septembrie.
Barack Obama: Nimic nu poate zdrobi vointa Statelor Unite (Imagine: Mediafax Foto/AFP)"Timp de decenii, americanii vor vizita monumentele ridicate în memoria celor care au murit la 11 septembrie. Îsi vor plimba degetele pe locurile unde numele celor pe care îi iubim sunt gravate în marmura si piatra si vor admira vietile pe care le-au trait ei", a declara Obama la încheierea unei zile în care a mers în cele trei locuri ale atacurilor din 2001, la New York, în Pennsylvania (est) si la Washington.
GALERIE FOTO
"În fata pietrelor funerare (de la cimitirul militar national) din Arlington, în cimitirele pasnice si locurile din micile orase din cele patru colturi ale tarii noastre, ei vor aduce un omagiu celor care au murit în Afganistan si Irak. Vor vedea numele celor disparuti pe poduri si statui, în gradini si scoli", a continuat presedintele.
"Vor sti ca nimic nu poate zdrobi vointa Statele Unite când sunt cu adevarat unite. Îsi vor aminti ca am triumfat în fata sclaviei si a Razboiului de Secesiune, a recesiunilor si revoltelor, a comunismului si, da, a terorismului", a declarat el la un "concert pentru speranta" la Kennedy Center din Washington.
"Îsi vor aminti ca nu suntem perfecti, dar ca democratia noastra este solida si ca democratia, care reflecta imperfectiunea omului, ofera, de asemenea, ocazia de a ne perfectiona uniunea", a mentionat Obama.
"Acestor lucruri le aducem un omagiu în aceste zile de comemorare nationala, acestor aspecte ale experientei americane care sunt durabile si hotarârii (noastra) de a progresa ca un singur popor", a declarat el, asigurând ca "acesti ultimi zece ani au aratat ca Statele Unite nu cedeaza în fata fricii".
Din 11 septembrie, "multe lucruri s-au schimbat pentru americani", a recunoscut el: "am cunoscut razboiul si recesiunea, dezbateri aprinse si diviziuni în plan politic".
"Dar astazi, este important sa ne amintim ce nu s-a schimbat. Caracterul nostru national nu s-a schimbat. Credinta noastra, în Dumnezeu si în altii, nu s-a schimbat", a declarat Obama, pe un ton grav.
"Credinta noastra în Statele Unite, nascute dintr-un ideal atemporal potrivit caruia barbatii si femeile trebuie sa se guverneze ei însisi, ca toti oamenii s-au nascut egali si merita aceeasi libertate de a-si hotarî propriul destin, aceasta credinta nu a fost decât consolidata prin încercari", a declarat el.
Duminica, Obama a mers succesiv la New York, pentru o ceremonie la locul unde se înaltau turnurile gemene ale World Trade Center, la Shanksville în Pennsylvania, locul unde s-a prabusit zborul 93 al United Airlines ai carui pasageri au opus rezistenta teroristilor, si la Pentagon, în apropiere de Washington, lovit si el de unul dintre cele patru avioane deturnate de Al-Qaida.
"Acesti ultimi ani arata capacitatea noastra de a depasi probele. Pentagonul a fost reparat si este plin de patrioti care lucreaza în acelasi scop. Shanksville este teatrul prieteniilor înnodate între locuitorii satului si familiile celor care si-au pierdut fiintele dragi. New York ramâne o capitala a artelor si industriei, de la moda la comert", a subliniat Obama într-un discurs de circa 12 minute, pe care publicul de la Kennedy Center l-a aplaudat în picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu