Patru litere magice: MBSR de la Mindfulness Based Stress Reduction si stresul dispare. Este o metoda foarte apreciata la New York pentru ca reuseste sa tina sub control stresul, factor de risc mentionat într-o lista lunga de boli severe, dar si sa prelungeasca starea de bine, de relaxare dobândita în vacanta de vara.
O noua metoda anti-stres: MBSR de la Mindfulness Based Stress Reduction (Imagine: Mediafax Foto/AFP)De când medicul Jon Kabt Zinn a conceput si a lansat noua metoda anti-stres, la New York se spune, mai în gluma, mai în serios, ca oamenii sunt mult mai destinsi. Biolog american, Jon Kabat Zinn este profesor emerit la Universitatea Medicala din Massachusetts, informeaza www.jurnalul.ro.
El a conceput metoda MBSR combinând meditatia cu unele tehnici de yoga. Principiul de baza al metodei consta în acceptarea situatiilor tensionate de zi cu zi. Potrivit profesorului Jon Kabat Zinn, negarea senzatiei de stres, a gândurilor negative sau a disconfortului fizic este inutila si daunatoare. Rezolvarea vine din acceptarea acestora. Nu este usor, admite cercetatorul american. Dar se învata! Într-un program de opt saptamâni, adeptii metodei MBSR deprind gestionarea stresului prin fortele proprii.
Citeste mai multe pe www.jurnalul.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu